Premierul Viorica Dăncilă a avut, marţi, o întrevedere cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, în contextul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, cu acest prilej fiind semnat Memorandumul de înţelegere între Guvernele României şi Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil, informează un comunicat al Executivului.
"Memorandumul este rezultatul viziunii comune cu privire la rolul strategic al dezvoltării energiei nucleare în scopuri paşnice şi marchează angajamentul de a lucra în direcţia intensificării cooperării în domeniul nuclear civil. Documentul oferă perspectiva consolidării relaţiilor economice dintre cele două ţări şi a promovării obiectivului esenţial al asigurării securităţii energetice, ca bază a prosperităţii pe termen lung a României", precizează sursa citată.
Ce presupune documentul
Conform Executivului, documentul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generaţie în domeniul nuclear, gestionarea deşeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activităţi de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum şi agricultură.
"Înaltul demnitar român a transmis părţii americane determinarea Guvernului de la Bucureşti pentru dezvoltarea pe baze pragmatice şi mutual avantajoase a componentei economice a Parteneriatului Strategic, subliniind oportunităţile din alte domenii esenţiale precum infrastructura sau modernizarea şi digitalizarea de capacităţi existente. Prim-ministrul a subliniat că Guvernul României are un interes major şi instrumentele necesare pentru consolidarea relaţiei comerciale şi investiţionale transatlantice, de natură să contribuie la asigurarea prosperităţii durabile şi a securităţii statelor de pe cele două maluri ale Atlanticului. În acest context, a fost abordată inclusiv tematica dezvoltării exploatărilor de resurse energetice din platoul continental al Mării Negre, temă relevantă pentru securitatea energetică a regiunii şi Europei", se arată în comunicat.
Totodată, premierul Dăncilă a reiterat disponibilitatea menţinerii unui dialog constant şi constructiv cu investitorii americani interesaţi de piaţa din România, inclusiv pentru identificarea soluţiilor optime de asigurare a succesului proiectelor şi investiţiilor în economia ţării noastre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai