Viorica Dăncilă, Întâlnire importantă la Strasbourg. Cu cine s-a văzut premierul
Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu noul preşedinte al Parlamentului European, David-Maria Sassoli, marţi, la Strasbourg. Viorica Dăncilă a mers în plen pentru a prezenta bilanţul României la Preşedinţia Rotativă a Consiliului UE.
Premierul l-a felicitat pe David-Maria Sassoli pentru desemnarea sa în această funcţie şi a transmis mulţumiri Parlamentului European pentru strânsa cooperare avută pe durata mandatului Preşedinţiei române a Consiliului UE. Totodată, a exprimat convingerea că şi în noua legislatură cooperarea interinstituţională între autorităţile de la Bucureşti şi Parlamentul European va continua, contribuind astfel la consolidarea proiectului european.
Referitor la rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, şefa Executivului a apreciat că "prezenţa crescută la vot şi faptul că forţele pro-europene au reuşit să câştige sprijinul majoritar al cetăţenilor sunt semnale pozitive, care trebuie valorificate în anii următori, în sensul apropierii instituţiilor europene de cetăţeni şi al obţinerii de rezultate cu impact direct asupra calităţii vieţii acestora".
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat sintetic rezultatele Preşedinţiei române a Consiliului UE, subliniind că acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor majore la nivel european, în linie cu direcţiile de acţiune recent stabilite prin noua Agendă Strategică. De asemenea, a arătat că, şi în continuare, România va sprijini avansarea proiectului european şi va milita pentru întărirea unităţii şi a coeziunii în cadrul acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News