Data actualizării:
Data publicării:

Rezultat vot prezidențiale. Viorica Dăncilă, declarații, la plecarea de la PSD, însoțită de fiul său: Regret despre TRĂDĂTORI

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a făcut declarații importante, la ora 01:00, la plecarea de la sediul PSD, alături de fiul său. 

”Mă bucur că a candidat Mircea Diaconu, a obținut un scor bun. Mă îngrijorează scorul de la București, o să discutăm, cred că se poate obține un scor mai bun. În unele părți (județe) sunt mulțumită, în altele, cred că trebuie să avem o discuție. Mâine vom face o analiză pe procente, comparativ cu anul 2014, vom face o comparație și cu alegerile europarlamentare.” a spus Viorica Dăncilă, de la sediul PSD. 

”Decât dacă ești arogant poți să spui că am câștigat” a precizat președintele PSD, adăugând că nu poate avea această aroganță. ”Se impune dezbaterea de 1 la 1, cu Klaus Iohannis” a precizat liderul PSD, adăugând ”sper să fie curajos și să vină la această dezbatere”. 

Pentru Dan Barna, Viorica Dăncilă a afirmat: ”Așa e într-o competiție, probabil la următoarele alegeri va avea un scor mai bun, are un scor bun”. 

”Știam cu o oră înainte - de exit poll- votul în teritoriu, știam că va fi un scor cât de cât bun, dar nu știam cât are dl Barna și nu știam diferența dintre noi” a precizat Viorica Dăncilă. 

”Președinții de organizații s-au implicat unii da, unii mai puțin” a adăugat premierul. 

”Sigur, da”, întrebată despre o strategie pentru diaspora: ”Mai multă informare, pentru că au fost multe dezinformări”. 

”Singurul regret e că am avut prea multă încredere în unii oameni care m-au dezamăgit. Mă refer la colegi de partid care au trădat, cu referire la moțiune, la trecerea guvernului” a mai susținut Viorica Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel