Viorica Dăncilă a spus că Lia Olguța Vasilescu va conduce campania electorală pentru alegerile prezidențiale. De asemenea, a precizat că sondajele interne ale partidului arată că va intra în turul al doilea al prezidențialelor.
„Intrăm în turul doi. Lia Olguța Vasilescu va fi șeful campaniei electorale. Va conduce campania”, a spus Viorica Dăncilă în cadrul unui interviu difuzat, luni seară, la România TV. „Eu cred că toți colegii vor fi implicați în campania electorală”, a mai spus Dăncilă.
„A dat o știre: Olguța Vasilescu, șefă de campanie”, a remarcat imediat Ion Cristoiu. „Da, nu a anunțat public până acum”, a spus, ulterior, Victor Ciutacu.
Viorica Dăncilă, întrebată ce scor își asumă PSD în primul tur al alegerilor, din 10 noiembrie, a răspuns că unul care să permită intrarea în al doilea tur și apoi câștigarea alegerilor.
Pe 10 noiembrie, în România, vor avea loc alegeri prezidenţiale. Mandatul şefului statului este de cinci ani. Preşedintele României este ales „prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii".
Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi, va fi organizat al doilea tur de scrutin pe 24 noiembrie, la care participă primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024
- Ce se întâmplă cu salariile și cine decide! Este jalon important în PNRR/ Rolul Băncii Mondiale
- Mihai Albu are cancer! Primul mesaj