Data publicării:

Viorica Dăncilă, prezentă în plenul Camerei Deputaţilor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit miercuri ca premierul Viorica Dăncilă să fie prezentă săptămâna viitoare, pe 14 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", începând cu ora 10,00. 

Liberalii au solicitat prezenţa premierului în Parlament pentru dezbateri pe tema "Angajamentul Guvernului Dăncilă privind respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale reprezentanţilor instituţiilor UE referitoare la modificările legilor Justiţiei, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală". PNL solicitase prezenţa premierului în plen în săptămâna 5 - 9 noiembrie, însă Viorica Dăncilă a transmis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor în care anunţa că în această perioadă are agenda ocupată. 

Săptămâna trecută, conducerea Camerei a stabilit data prezenţei premierului în Parlament

"După 10 încercări depuse în scris la conducerea Camerei Deputaţilor, astăzi, în unanimitate, Partidul Naţional Liberal a reuşit aducerea în faţa Parlamentului a premierului Viorica Vasilica Dăncilă în data de 14 noiembrie. Propunerea referitoare la dată, în mod surprinzător, a fost făcută chiar de Liviu Dragnea. Partidul Naţional Liberal a solicitat în scris de 10 ori, data a ales-o Liviu Dragnea. Vom vedea care este scopul acestei deschideri pe care a manifestat-o la modul cel mai maliţios cu putinţă şi cinic cu putinţă", declara liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, după şedinţa conducerii Camerei. 

PNL va sancţiona toate derapajele în această dezbatere

"Însă, pe fond, important este că vom avea ocazia să o întrebăm pe premierul României de ce a acceptat ca Guvernul să fie luat pe persoană fizică, în subordinea totală a lui Liviu Dragnea, de ce agenda guvernamentală în interes public este complet inexistentă, de ce bani europeni care ne sunt puşi pe masă nu sunt absorbiţi, de ce România a ajuns ruşinea Uniunii Europene şi suntem în punctul de a primi o sancţiune împotriva căreia luptăm pe toate fronturile, pentru că e vorba de noi şi de mândria noastră, ca ţară, să o primim din partea UE. (...) Atragem atenţia că această ocazie poate să fie momentul restabilirii adevărului în Parlamentului României. Partidul Naţional Liberal va sancţiona toate derapajele în dezbaterea din Parlament şi sperăm că vom trage semnalul că această guvernare incompetentă condusă de Viorica Vasilica Dăncilă şi compania trebuie să înceteze", a mai spus Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel