Viorel Hrebenciuc, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. UPDATE: Acesta a fost ridicat de poliție
Autor: Ioan-Radu Gava | Publicat pe: 14 sep, 17:28
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Laura Georgescu au fost condamnați la închisoare cu executare.

Update 3: Gheorghe ștefan (Pinalti) a spus pentru Antena 3 că a fost la București, a așteptat sentința și se va preda la penitenciarul din Bacău.

Update 2: Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost luat de polițiști de acasă și va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce Curtea de Apel București l-a condamnat la 3 ani de închisoare.

Update: Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, în direct la România TV, ştirea:

„E o răzbunare tardivă a statului subteran. Ştiţi despre ce e dosarul acesta? A sunat Hrebenciuc de la PSD la CNA şi a spus ‚daţi-i licenţă postului Giga TV al lui Pinalti – care era atunci la PNL’. E trafic de influenţă la trafic de influenţă. Dosarul de mare corupţie în asta a constat: ‚dom’le, dacă se poate, daţi-le licenţă că îndeplineau toate condiţiile”, a spus analistul politic.

G Ad:

Știre inițială

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul GigaTV. De asemenea, Laura Georgescu, fosta șefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare, Gheorghe Ștefan Pinalti la 4 ani și 6 luni închisoare, iar Narcisa Iorga a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.

Viorel Hrebenciuc, născut la 7 august 1953 în Siminicea, Suceava, este un politician român, membru al Partidul Social Democrat. În perioada comunistă a fost membru în comitetul județean al PCR Bacău. A fost primar al orașului Bacău și prefect al județului Bacău. În perioada 1992-1996, a fost șeful Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă.

Minuta de ședință

Decizia penală nr.943/A din 14.09.2021 – În baza art. 421 pct. 1 lit.b C.proc.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi Georgescu Laura Corina, Hrebenciuc Viorel, Ştefan Gheorghe şi de apelantele părţi civile Naşul, Prietenii de pretutindeni şi asociaţii S.A., S.C. Etno Folclor Media S.R.L., S.C. Real Top Media TV S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 1959/24.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr. 25140/3/2015*.

În baza art. 421 pct. 2 lit.a C.proc.pen. admite apelurile declarate de apelanţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpata Iorga Narcisa Clementina şi partea responsabilă civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei penale nr. 1959/24.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr. 25140/3/2015*, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

Majorează cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului Ştefan Gheorghe de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 861 C.pen. (1968) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatei Iorga Narcisa Clementina pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. (1968). În baza art. 863 alin. (1) C.pen. (1968) pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863 alin. (3) lit. a) C.pen. (1968) impune inculpatei să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de120 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau Administraţiei Domeniului Public Sector 6. Datele prevăzute art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C.pen. (1968) se comunică Serviciul de probaţiune Bucureşti. În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1968) pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Respinge acţiunile civile exercitate de părţile civile S.C. ANTENA 3 S.A. şi S.C. Nașul, Prieteni de Pretutindeni și Asociatii S.A. împotriva părţii responsabile civilmente Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Înlătură obligarea în solidar, în baza art. 1357 C.civ. ?i art. 1373 C.civ., a părţii responsabile civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului cu inculpata Georgescu Laura-Corina la plata către partea civila S.C. ANTENA 3 S.A. a sumei de 20 000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi la plata, către partea civila S.C. Na?ul, Prieteni de Pretutindeni ?i Asocia?ii S.A., a sumei de 10 000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Înlătură obligarea în solidar, în baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., a părţii responsabile civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului cu inculpata Georgescu Laura-Corina la plata sumei de 25 000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 2, 4 C.proc.pen. obligă pe apelanţii inculpaţi Georgescu Laura Corina, Viorel Hrebenciuc, Ştefan Gheorghe, pe apelantele părţi civile Naşul, Prietenii de pretutindeni şi asociaţii S.A., S.C. Etno Folclor Media S.R.L., S.C. Real Top Media TV S.R.L. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de apelanta inculpată Iorga Narcisa Clementina şi de apelanta parte responsabilă civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2021.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro