Violeta Luca s-a alăturat Microsoft România pentru prima dată în februarie 2015, ca Head of Strategy, pentru a conduce și coordona strategia locală de transformare a companiei și a preluat ulterior responsabilitățile de Marketing & Operations Director, până în februarie 2017.
Numirea Violetei Luca la conducerea subsidiarei locale a Microsoft reflectă direcția ce a menținut una dintre cele mai longevive companii de tehnologie din lume într-o poziție de lider al industriei și pionier al transformării digitale. Violeta Luca a avut un parcurs profesional remarcabil ca manager atât în cadrul Microsoft România cât și în companiile Whirlpool, Flanco, eMag și Metro Cash&Carry România, unde a deținut rolul de membru al Consiliului de Administrație timp de aproape doi ani.
Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, precum și a numeroase cursuri de management, Violeta Luca, 38 de ani, are o experiență de peste 17 ani în domeniile IT și retail.
Prima declarație
„Consider că în momentul de față tehnologia este, mai mult ca oricând, soluția care susține evoluția în toate domeniile, fie că vorbim de economie, societate sau cultură. Microsoft și-a asumat rolul de facilitator al dezvoltării iar România, cu tradiția pe care o are în domeniul IT, are toate premisele să amplifice impactul tehnologiei atât în plan local, cât și global. Îmi doresc ca împreună cu echipa și cu partenerii Microsoft să susținem, prin tehnologii accesibile, scalabile, care pot fi personalizate, parcursurile de digitalizare pentru un număr cât mai mare de organizații de pe piața românească atât în sectorul public, cât și privat.", este prima declarație a Violetei Luca ca General Manager al Microsoft România.
Microsoft a deschis primul birou în România în 1996 și este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața soluțiilor software și cloud globală și locală, având peste 1700 de angajați în București și Timișoara, fiind în același timp și principalul hub de suport tehnologic al regiunii.
Microsoft Business Summit
Mâine, 6 noiembrie, Violeta Luca va vorbi în deschiderea celei de-a șasea ediții a Microsoft Business Summit, unde experți și lideri din domeniul de business vor discuta despre transformările și provocările acestui sector prin prisma influenței tehnologiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit