Violeta, fiica Andreei Marin, se lansează în muzică. Anunțul momentului, cu cine va cânta: Sper să nu mă certe că am spus asta
Andreea Marin a făcut anunțul despre fiica ei și a lui Ștefan Bănică Jr.
Andreea Marin a dezvăluit că fiica ei se pregătește să lanseze o melodie. Cu cine va colabora frumoasa Violeta?
Andreea Marin este toată un zâmbet atunci când vorbește despre fiica ei. Violeta are aproape 14 ani și este de o frumusețe răpitoare. Adolescenta a moștenit talentul artistic al părinților și acum se pregătește să se lanseze în muzică. Chiar dacă în urmă cu câteva luni, Zâna spunea că fiica ei își dorește să devină avocat, iată că pasiunea pentru artă a ghidat-o pe tânără spre o carieră muzicală.
Cu cine se va lansa Violeta
Andreea Marin a dezvăluit chiar și cu cine va lansa, Violeta, prima ei piesă. Tânăra a ales să colaboreze cu tatăl ei pentru a lansa o melodie. Chiar dacă nu au dat mai multe detalii despre proiectul muzical, Andreea Marin este entuziasmată de acest lucru.
„E devreme să spun asta, ce carieră va urma fiica mea! E foarte talentată în privința limbilor străine, în muzică. Tocmai a compus o melodie, sper să nu mă certe că am spus asta cu voce tare, pe care o înregistrează împreună cu tatăl ei. Matematica îi place la fel de mult, deci nu știu ce va alege. Dacă o întrebi acum, îți va răspunde că vrea să se facă avocat”, a spus Andreea Marin, la Exclusiv VIP, citează SPECTACOLA.RO
Care e, de fapt, relația dintre Andreea Marin și fiica ei
Andreea Marin susține că are o relație foarte frumoasă cu fiica ei, iar cele două se sfătuiesc chiar și atunci când vine vorba de modă și vestimentație. Chiar dacă toată lumea s-ar fi așteptat ca Violeta să primească sfaturi de la mama ei, iată că situația este tocmai pe dos. Andreea Marin ascultă de sfaturile fiicei sale în materie de modă.
„Violeta, așa cum e și normal, da, e domnișoară acum, a mai crescut, are aproape 14 ani și schimbăm idei sau accesorii, e aproape cât mine ca înălțime, mă bucur! E un moment frumos din viața noastră de mamă-fiica. Deocamdată e genul de tânără care poartă tricouri oversized și blugi sau pantaloni pe care eu nu i-aș fi purtat, dar asta e, e vârsta cu alte obiceiuri decât ale noastre și îmi place această provocare, o încurajez să fie creativă, de ce nu?”, a adăugat prezentatoarea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News