Violență maximă în școli. Renate Weber spune că forma de manifestare a agresivității minorilor crește în România
Gradul de manifestare al violenței în rândul copiilor este în creștere în România, spune Avocatul Poporului. Animalele sunt parte dintre victime.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a fost prezentă în platoul DC News, la emisiunea DC Anima, cu Tudor-Tim Ionescu. Cei doi au vorbit despre animale și drepturile acestora, dar și cum în România nu pare să existe o strategie concretă împotriva violenței asupra animalelor.
Din această perspectivă, Renate Weber a explicat diferența dintre măsurile care ar trebui luate în cazul adulților și minorilor ce înfăptuiesc astfel de acțiuni, făcând o paralelă și la dosarele din cadrul Avocatului Copilului, dosare care sunt primite în număr deloc neglijabil și care prezintă câteva dintre cele mai crunte „torturi” la care se supun singuri copiii din România.
„Lucrurile cred că le-aș vedea un pic din două puncte de vedere. M-aș referi o dată la minori și copii, și apoi la adulți. Fac asta pentru că întreaga legislație e construită așa, dar și pentru că măsurile pe care le iei sau pe care poți să le iei sunt diferite, și așa trebuie să fie.
Psihologic e deja demonstrat: cei care au fost victime ale violenței în copilărie, victime directe sau indirecte ori martori, sunt înclinați să aibă și ei un comportament violent. Vor transmite această violență pe care au văzut-o sau perceput-o către altcineva.
Animăluțele sunt primele care cad victime pentru că sunt la îndemână. Că sunt pisicuțe ale străzii, că sunt câini, nu pot să am altă explicație pentru ce fac anumite persoane.
Pe de altă parte, copilul acela care a fost traumzatizat crește în vârstă, el trece de la animăluțe la colegi. Noi, cel puțin la Avocatul Copilului - care e parte funcțională din Avocatul Poporului - vreau să spun că avem săptămânal multe dosare în care e vorba despre abuzuri ale copiilor asupra altor copii.
E mai mult decât doar bullying; acesta ar însemna genul acela de hărțuire verbală, dar nu, noi am ajuns să vedem copii care dau foc altor copii.
Crește forma de manifestare a agresivității și este o formă directă a celor care participă în calitate de victimă, dar și în calitate de făptuitor, dar și a acelora care nu intervin, care doar filmează sau incită: „Dă-i, măi!”, și unde mai postează și pe rețelele de socializare unde au doar ei acces.
De asta vreau, când mergem în școli, nu să ne concentrăm doar asupra făptuitorului propriu-zis, ci asupra întregului sistem care permite acest lucru și-l încurajează. Nu se poate să-i lași deoparte pe părinții celor care s-au amuzat, care au încurajat, care au propagat astfel de lucruri.
Știți bine că acest lucru se întâmplă și în cazul infracțiunilor sexuale, făcute de copii asupra altor copii, care apoi sunt filmate tot de ei și distribuite”, a spus Renate Weber, pentru DC Anima.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News