În contextul pandemic actual, o problemă importantă a școlii românești, fenomenul de bullying școlar cu toate formele sale, este trecută în plan secundar. La prima vedere poate părea justificat, elevii nu mai sunt prezenți fizic la școală, deci nu mai avem contextul în care elementele de violență școlară să se manifeste. 

Context – fenomenul de bullying

"În realitate, lucrurile nu stau tocmai așa, din cel puțin două puncte de vedere. Primul, se vorbește tot mai mult și de cibernetic bullying și al doilea, trebuie să fim pregătiți să abordăm această problemă, atunci când contextul școlar va reveni la normal.

Violența în mediul școlar sau fenomenul de bullying, așa cum este mai cunoscut, a început să fie studiat încă din perioada anilor 1960. Primele studii notabile au apărut în perioada anii 70 – 80 în zona scandinavă, în Japonia și Coreea de Sud. O simplă căutare în cea mai prestigioasă bază de date internațională (ISI Web of Knowledge) ne arată că după 2001 și, cu o intensitate și mai mare, după 2011, studiile pe această temă au crescut, anual, în mod exponențial. Se vorbește deja de mult timp de mai multe tipuri de bullying, precum: fizic, verbal, social, relațional sau chiar cibernetic. Totodată, fenomenul este prezent în diverse contexte: în societate (la nivel general), la nivelul comunităților locale, în familie și, din păcate, și în școală. Mai mult, se pare că frecvența incidentelor de acest tip în școală este mai mare în comparație cu celelalte contexte și că acest comportament de tip bullying este cel mai frecvent în jurul vârstei de 11 – 14 ani.

Profesioniștii din zona educației știu cu siguranță că atât agresorii, cât și victimele raportează un atașament afectiv și academic față de școală mai scăzut decât colegii neimplicați în acțiuni agresive. Totodată, se știe că pot exista diferențe semnificative între școli și chiar între clasele din cadrul aceleiași școli, în ceea ce privește incidența agresiunii, victimizarea și apărarea. Cauzele acestor diferențe sunt date de multe ori de regulamente și practici incomplete la nivelul școlii și, ca atare, de medii școlare nesigure. De exemplu, lipsa monitorizării sălilor de clasă de către adulți în pauze, lipsa unor reguli clare împotriva agresiunii de orice fel în școală, ori chiar pasivitatea personalului. Este tot mai clar că mediul școlar poate influența rata agresivității în școală. Într-un mediu în care elevii se simt siguri, fericiți, respectați și valorizați, au atitudine pozitivă față de școală vom întâlni mai puține cazuri de agresivitate în comparație cu un mediu școlar în care aceste elemente nu se regăsesc. Ca atare mediul școlii, în general, și al clasei, în particular, poate fi un bun context de reglare și prevenire a comportamentelor de tip bullying.

La nivel național, avem deja de ceva timp cadre legislative care abordează problema, precum Strategia MEN cu privire la reducerea fenomenului violenței […] (2007) ori Metodologiei-cadru privind prevenirea şi  intervenția în echipă multidisciplinară  […] (2011). În 10 ianuarie anul acesta, a fost constituit un grup de lucru al MEN, iar în luna mai 2020 s-a publicat ordinul 4.343/2020 privind normele de aplicare. Chiar dacă trebuie recunoscut că acest cadru legislativ este unul consistent, el ar trebui completat pentru a genera acțiuni concrete în practica școlară.", transmite vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Marilen Pirtea, într-un comunicat de presă. 

Acțiuni concrete în practica școlară anti-bullying

"Într-o perspectivă strict tehnică, cel puțin trei amendamente ar putea fi aduse recentelor norme metodologie, publicate în luna mai.

Primul, în Cap. II, art. 3, alin 1., se vorbește de nivelurile la care se realizează intervenția în sistemul de învățământ preuniversitar. Acestea sunt: unitatea de învățământ, inspectoratul școlar, Centrul de Resurse și de Asistență Educațională, casa corpului didactic și MEC. Deși se poate susține că în unitatea de învățământ este inclusă și clasa de elevi, se impune ca acest nivel (clasa de elevi) să fie prezentat și abordat distinct. Studiile educaționale fac distincție clară între mediul clasei și mediul școlii, iar în contextul acțiunilor de prevenire a actelor de bullying, studii recente susțin că acțiunile întreprinse la nivelul clasei au șanse mai mare de reușită decât cele realizate doar la nivel instituțional.

Cel de al doilea amendament, în Cap. II, art. 3, alin 3 se vorbește de echipe multidisciplinare specializate, dar partea aceasta de specializare este relativ vag descrisă, chiar și completată cu prevederi ale unor acte normativ anterioare precum Strategia MEN cu privire la reducerea fenomenului violenței […] (2007). Pare explicită componenta multidisciplinară (ex.: psiholog, asistent social, polițist etc.), dar din păcate nivelul de expertiză necesar și obligatoriu în abordarea tematicii specifice luată în discuție (bullying) nu este reglementat, nici cel puțin specificat. Ori asemenea reglementări sunt necesare dacă dorim o abordare eficientă a fenomenului bazată pe expertiză reală. Spre exemplu, studii recente de sinteză scot în evidență că programele de prevenire a comportamentelor de tip bullying par a avea rezultate mai bune atunci când sunt puse în practică de specialiști tematici, nu de cadre didactice din școală. Mai ales în ceea ce privește cibernetic bullying.

Cel de al treilea amendament, în anexele 2 și 3, se vorbește de prevenire și combatere. În tot documentul sunt date numeroase cadre operaționale pentru școli în acest sens. Totuși, dacă luăm în discuție controlul și monitorizarea (obligatorii pentru un management eficient) demersurilor făcute de școli pentru prevenirea și combaterea fenomenului, specificațiile sunt mult prea vagi. Se menționează doar că IȘJ și MEN sunt responsabile cu monitorizarea și control, în rest prea puțin în acest sens. Mai mult, dacă verificăm ce se întâmplă efectiv în practică o să observăm cu ușurință că monitorizarea și controlul făcute de IȘJ-uri se reduc, de cele mai multe ori, la a colecta numărul de cazuri de bullying sau violență izolată și, eventual, la verificarea existenței comisei școlare și a planului de intervenție. Despre monitorizarea și controlul acțiunilor întreprinse propriu-zis anti-bullying, despre suport acordat școlilor pentru a face asemenea acțiuni specifice, ori despre evaluarea impactului acțiunilor întreprinse de scoli, datele aproape că lipsesc cu desăvârșire. Din păcate aceste lipsuri sunt permise de cadrul legislativ actual. Motiv pentru care acest cadru se cuvine a fi amendat și din această perspectivă.", mai spune acesta. 

Pragmatism în prevenirea violențelor școlare

"Într-o perspectivă ceva mai pragmatică, alte câteva direcții de acțiune se impun pentru a putea spera la premise reale și solide pentru prevenirea fenomenului bullying în școlile noastre. În primul rând, școlile au nevoie de suport real. Au nevoie de fonduri pentru a dezvolta și susține permanent programe de prevenire a comportamentelor de tip bullying. În acest sens, constituirea unei axe de finanțare din fonduri structurale dedicată prevenirii și combaterii fenomenului, cum avem acum ROSE pentru abandonul școlar, ar putea fi o soluție.

În al doilea rând, școlile au nevoie de expertiză reală în abordarea problemei. Ca atare, stimularea colaborării inter-instituționale este necesară, între școală și poliție, spre exemplu, dar și între mediul preuniversitar și cel universitar. Tot, în acest sens, cadrele didactice au nevoie de formare specifică. Se stipulează în diverse acte legislative că sunt responsabile în acest sens casele corpului didactic (CCD). Suntem siguri că avem expertiza necesară la nivelul acestor structuri? Desigur că nu, pentru că în CCD-uri avem formatori tot cadre didactice, ori știm foarte bine că până acum în pregătirea inițială și în cea continuă a profesorilor acest subiect al bullying-ului a fost cel mult tangențial abordat.

Ca atare, se impun două reglementări. Prima, condiționarea acreditării programelor de formare inițială a cadrelor didactice (Masterat didactic, Nivel I sau Nivel II DPPD) de inserarea în curricula a unor module precise dedicate abordării tematicii bullying școlar. Cea de a doua, crearea unui corp național de experți de înalt nivel care să elaboreze ghiduri de bună practică bazate pe dovezi empirice, să monitorizeze demersurile realizate în sistem și să conducă acțiuni de evaluare a impactului acestor demersuri, pentru a contribui la inovarea și eficientizarea practicilor în domeniu într-o manieră fundamentată științific. Totodată, acest corp de experți ar trebui să propună și un program național de formare de formatori pe tema bullying-ului școlar și să formeze un corp național extins de formatori; într-o primă fază recrutați chiar din cadrul CCD-urilor. Ulterior aceste formări trebuie extinse la nivelul managementului școlar, comisiilor responsabile din școli, diriginților și întreg corpului profesoral.

În al treilea rând, școlile au nevoie de o colaborare reală cu părinții pentru prevenirea și combaterea fenomenului. Acest aspect este recomandat în legislație, dar credem că se impune să fie nuanțat suplimentar. Dacă relația între mediul școlii și comportamentele de tip bullying este ușor de intuit și de acceptat și de către public larg și de către părinți. Ceea ce este însă este ceva mai greu de intuit de către părinți este faptul că ei și relația pe care o au cu proprii copii contribuie la conturarea elementelor mediului școlar. Mediul familial, și în acest caz, în special, felul în care școala, profesorul și, desigur, fenomenul de bullying în sine, sunt tratate în cadrul familiei poate influența sau nu comportamentul agresiv la școală.

În general, copiii au tendința să imite comportamentul și atitudinea părinților față de școală și profesor atunci când ajung la școală. Ca atare, atitudini negative ale părinților față de școală și profesori, precum lipsa de încredere și respect adresate cadrelor didactice vor fi transpuse de elevi în comportamente similare la școală, fiind precursori ai comportamentelor agresive. Acestea știrbesc autoritatea cadrului didactic, caz în care acestuia îi va fi mai dificil să construiască un mediu al clasei bine reglementat care să fie o premisă solidă în prevenirea comportamentelor agresive. Mai mult, cercetările sugerează că nivelul agresivității copilului va crește dacă părinții continuă să tolereze comportamentele agresive ale acestuia. În acest context, este de subliniat faptul că părinții care tolerează comportamentele agresive ale propriilor copii și/sau manifestarea atitudinilor de lipsă de respect și încredere față de cadrele didactice nu pot face decât rău propriilor copii și mediului școlar în care aceștia își desfășoară activitatea. Așadar, dragi părinți, acordați încredere și respect cadrelor didactice, aceste elemente pot constitui premise bune pentru diminuarea violenței din școli. Da, dragi părinți, și voi sunteți responsabili de comportamentul copiilor noștri la școală!

Părinții trebuie să fie foarte atenți la relația lor cu proprii copii și cu școala, dar și la comportamentul copiilor lor. Trebuie știut că, cele mai optimiste studii, raportează că cel mult 40% dintre cei care au fost implicați într-o agresiune la școală spun părinților acest lucru. Complementar celor spuse până acum trebuie subliniat că literatura prezintă numeroase studii care arată că mulți dintre agresorii de azi sunt neintegrații sociali, depresivii, alcoolicii și, desigur, agresorii de mâine. Spre exemplu, avem studii care arată că peste 50% dintre agresorii din timpul claselor de gimnaziu au avut cel puțin o condamnare penală până la vârsta de 24 sau, cel mult, 35 de ani. Mai mult, 40% dintre aceștia aveau trei sau mai multe condamnări.

În final, se cuvine să parafrazăm dedicația scrisă de un coleg către proprii părinți pe una din paginile de început ale unei cărți:Copiii noștri ne vor mulțimi peste timp, dacă îi vom învăța să nu privească lumea cu ură!", a conchis Marilen Pirtea. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News