"Revolta a fost reprimată", a declarat premierul Boiko Borisov la postul național de radio BNR după o vizită în tabăra de la Harmanli în cursul nopții de joi spre vineri, scrie Agerpres.
"Vreo 300 de migranți, printre care șase considerați periculoși pentru siguranța națională au fost reținuți", iar 24 de polițiști și doi migranți au fost răniți, a precizat premierul bulgar.
Joi seară, poliția a făcut uz de tunuri cu apă și gloanțe oarbe pentru a-i respinge pe sutele de migranți care aruncau cu pietre și încercau să fugă din tabăra în care erau închiși de trei zile.
În cursul dimineții, aproximativ 1.500 de afgani și irakieni, jumătate dintre migranții găzduiți în tabăra de la Harmanli — în apropierea frontierei cu Turcia—, au incendiat pneuri auto și au aruncat cu pietre înspre reprezentanții forțelor de ordine, provocând intervenția a 250 de polițiști, jandarmi și pompieri pentru a-i potoli.
Migranții s-au revoltat din cauza măsurilor luate de autoritățile bulgare pentru a limita răspândirea unei epidemii de scabie. Ca să se limiteze contactele dintre cei din tabără, acestora li se ceruse în urmă cu trei zile să stea izolați în corturile și în spațiile de cazare pe care le au la dispoziție până la începerea examinărilor medicale, luni.
Situația era "sub control" în cursul după-amiezii, când au fost posibile "negocieri între migranții furioși și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Refugiați", a declarat, pentru AFP, purtătoarea de cuvânt a poliției locale, Nina Nikolova.
Cu toate acestea, tensiunea a crescut din nou la orele serii, numeroși migranți încercând să fugă, potrivit poliției.
Incidentele au avut loc pe fondul creșterii tensiunilor în Bulgaria și Grecia provocate de închiderea frontierelor în regiunea Balcanilor. Măsura face aproape imposibilă deplasarea fără opreliști a migranților către vestul Europei.
Potrivit estimărilor oficiale, în Bulgaria sunt blocați în jur de 13.000 de migranți, cei mai mulți dintre ei fiind afgani. Mai multe zeci de mii de persoane se află în aceeași situație în Grecia, principalul punct de intrare în Uniunea Europeană pentru cei care vin dinspre Turcia.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto