Vineri va fi furtună magnetică, provocată de cea mai mare explozie solară din ultimii 5 ani
Fluxul de plasmă, ejectat marţi în urma celei mai mari erupţii solare din ultimii cinci ani, va ajunge vineri în atmosfera Terrei, oamenii de ştiinţă aşteptându-se ca acesta să provoace o furtună magnetică puternică, potrivit experţilor Laboratorului de astronomie şi studierea Soarelui de pe lângă Institutul Lebedev din Moscova.
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 01:56 GMT, sateliţii GOES au fixat pe Soare o erupţie de clasa X2, clasificarea cea mai înaltă. O astfel de erupţie solară nu s-a mai întâmplat din 2006, informează Agerpres. 'Erupţia a fost localizată aproape exact în centrul discului solar, în faţa Pământului, şi a fost însoţită de emisii mari de plasmă, care au fost observate simultan de mai multe instrumente spaţiale, astfel încât efectele geomagnetice ale procesului sunt aproape inevitabile' - se menţionează într-un comunicat al Laboratorului moscovit.
Potrivit datelor de pe satelitul STEREO, plasma ejectată se deplasează cu o viteză de 410 kilometri pe secundă. În cazul în care va continua să avanseze cu viteza amintită, aceasta va ajunge pe orbita Pământului nu mai târziu de vineri seara. Amplitudinea furtunii magnetice aşteptate nu ar trebui să depăşească Kp=6. Indicele Kp, care caracterizează activitatea geomagnetică, a fost introdus în 1938 de către geofizicianul german Julius Bartels.
Citeşte şi:
Explozia solară de marţi a atins Pământul Vezi cum te afectează – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News