Data publicării:

Vine canicula. La ce trebuie să fie atenți pacienții cardiaci! Dr. Iulian Călin, cardiolog: ”Cuvântul de ordine este moderația”

Autor: Comunicate | Categorie: Stiri
WhatsApp

Afecțiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în țara noastră și în lume. De aceea, prevenția și controlul periodic la medicul cardiolog sunt importante, pentru a menține o calitate a vieții cât mai bună în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni ale inimii.

Mai cu seamă în perioada verii, acești pacienți trebuie să acorde importanță deosebită dietei și regimului de viață.

“În perioada verii și nu numai, cuvântul care ar trebui să caracterizeze dieta pacientului cardiac ar trebui să fie moderația. Pacientul cardiac are voie să mănânce câte puțin din toate, dar mai mult din <>. Astfel, fără restricții, însă cu o atenție sporită asupra cantității și calității anumitor alimente, își poate îmbunătăți considerabil starea de sănătate.”, explică dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la ARES.

Dieta mediteraneană

Medicul cardiolog recomandă pacienților cardiaci, și nu numai, o dietă inspirată din rețetele mediteraneene. Acest lucru înseamnă un aport crescut de salate, fructe, legume, carne slabă, pește, nuci și semințe, avocado și ulei de măsline extra virgin. Acestea ajută la scăderea nivelului colesterolului LDL din sânge, așa numitul colesterol “rău”. În plus, aceste alimente susțin pierderea în greutate și ajută la menținerea tensiunii arteriale în limite normale.

Vinul roșu cu moderație

Sfatul cardiologului este ca pacienții cardiaci să nu consume mai mult de un pahar de vin roșu pe zi. Alcoolul de orice fel nu este indicat, mai ales în perioada verii.

Consum de sare mic sau deloc

Pentru că un consum ridicat de sare crește tensiunea arterială, pentru pacienții cu hipertensiune arterială, un regim alimentar hiposodat (< 5 g/zi sare) devine obligatoriu. În urma adoptării regimului hiposodat, se obține un control mai bun al valorilor tensiunii arteriale, fără a fi nevoie de prescrierea suplimentară a medicamentelor. De asemenea, la pacienții diagnosticați cu insuficiență cardiacă (fie că au sau nu tensiune arterială), consumul de sare trebuie redus complet.

Hidratarea

În perioada verii este recomandat consumul a cel puțin 2 litri de lichide/zi, indiferent dacă suferiți de afecțiuni cardiovasculare sau nu. Pentru pacienții cardiaci, hidratarea este obligatorie. Căldura excesivă deshidratează organismul și provoacă vasodilatație, efecte ce se suprapun în mod negativ cu administrarea anumitor medicamente folosite în tratarea bolilor cardiovasculare.

Sportul și pacienții cu afectare ischemică

Pacienții care suferă de angină pectorală (dureri în piept), cauzate de înfundarea sau îngustarea arterelor coronare, sau de dureri la membrele inferioare, de tipul arteriopatie (durerile musculare resimțite la o anumită distanță de mers, provocate de ateroscleroza de la nivelul membrelor inferioare), trebuie să facă minimum 30-45 minute de sport/ zi. O plimbare în ritm alert poate reprezenta o variantă potrivită de mișcare. Faceți aceste plimbări dimineața sau seara, când temperaturile de afară nu sunt foarte crescute.

Mersul pe jos, în ritm alert, ajută la scăderea în greutate, prin arderea caloriilor, la scăderea nivelului colesterolului, la o mai bună metabolizare a grăsimilor și la stimularea unor factori biochimici cu rol de protecție pentru acest tip de boală. În urma studiilor realizate, s-a demonstrat că scade recurența infarctului și a reapariției bolilor cardiace ischemice.

“Este de preferat ca pacienții cardiaci să facă un efort moderat, însă de durată mai lungă și zilnic, în comparație cu un efort intens, dar de durată mai scurtă. De asemenea, se preferă sporturile în care sunt antrenați mușchii întregului organism, precum: înotul, alergarea ușoară, mersul rapid, între 40-60 de minute zilnic, cel puțin cinci zile din șapte. Sportul intens sau anumite tipuri de sport bazate pe forță se recomandă a fi evitate, deoarece acestea conduc la creșterea tensiunii arteriale.”, explică dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la ARES.

Controale regulate

Controlul cardiologic este important mai ales pe perioada verii, când pot apărea dezechilibre metabolice. Pacienții cardiaci trebuie investigați periodic, prin evaluare completă cu EKG, ecografie cardiacă și analize de laborator, cu scopul de a li se urmări, în special, nivelul colesterolului și al glicemiei.

La ARES, în București și Cluj-Napoca, este disponibilă toată gama de investigații cardiologice pentru diagnosticul și monitorizarea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel