Vincent Kompany, accidentat, ratează următoarele două meciuri ale Belgiei în preliminariile EURO 2020
Fundaşul belgian Vincent Kompany, component al echipei Anderlecht Bruxelles, accidentat miercuri în Cupa Belgiei, va fi absent la următoarele două meciuri ale primei reprezentative a ţării sale în preliminariile EURO 2020, scrie AFP.
Fostul căpitan al celor de la Manchester United nu va putea juca pentru echipa sa de club şi va rata meciurile Belgiei cu San Marino (10 octombrie) şi cu Kazahstan, în deplasare (13 octombrie).
Accidentat la finele lunii trecute într-un meci cu Genk din campionat, Kompany a revenit miercuri pe teren în şaisprezecimile Cupei Belgiei contra lui Beerschot (3-2 pentru Anderlecht după prelungiri), dar după 25 de minute a acuzat probleme la coapsă în aceeaşi zonă unde fusese accidentat în august.
Anderlecht nu a precizat durata indisponibilităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News