Data publicării:
VIKTORIA PLZEN - PETROLUL PLOIEȘTI 1-4: MUTU, gol și pasă de gol cu două execuții superbe
Petrolul Ploiești a reușit un rezultat fantastic în Cehia, cu Viktoria Plzen, și s-a calificat în play-off-ul Europa League. Remarcatul serii a fost Adrian Mutu, care a strălucit din nou. "Briliantul" a marcat un gol superb, cu un șut de la mare distanță, și a reușit o pasă de gol splendidă, cu exteriorul.
După 1-1 în tur, când au fost egalați în prelungiri, elevii lui Răzvan Lucescu au deschis scorul în Cehia prin Teixeira, în minutul 20, în urma unei lovituri libere a lui Pablo de Lucas.
În minutul 39, Mutu a marcat golul serii. Decarul "lupilor" a luat o minge din apropierea centrului terenului, a urcat și a tras de la aproximativ 30 de metri, direct sub bară, fără speranțe pentru portar.
Gazdele au dat semne de revenire un minut mai târziu, prin Pilar, care a redus din diferenţă cu un șut plasat din marginea careului, la colțul lung.
Cu două minute înainte de pauză, Tamuz a protejat excelent o minge care a ajuns la Mutu, iar "briliantul" a centrat splendid cu exteriorul pentru De Lucas. Mijlocașul defensiv al Petrolului a pus capul pentru 1-3, scor cu care s-a intrat la cabine.
Viktoria Plzen a fost mai insistentă în actul secund, însă cei care au marcat au fost tot ploieștenii, prin Tamuz, în minutul 69, angajat excelent de Teixeira.
Petrolul a învins cu 4-1 Viktoria Plzen în deplasare și s-a calificat în play-off-ul Europa League cu scorul de 5-2 la general.
VEZI AICI VIDEO CU GOLURILE PARTIDEI
În play-off-ul Europa League merge și Astra Giurgiu, care a învins Slovan Liberec cu 3-2 în Cehia, după victoria cu 3-0 de acasă.
Cele două echipe românești calificate în play-off-ul Europa League își vor afla adversarele astăzi, la ora 14:00.
Citește și: Posibili adversari ai Stelei în play-off-ul din Liga Campionilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News