Viktor Orban, venit la comemorarea Revoluţiei de la Timişoara: Un câmp de mătrăgună nu se schimbă într-o zi într-o livadă înflorită
Premierul Ungariei, Viktor Orban a fost invitat de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania pentru spectacolul 'Libertate 89', organizat la Timişoara, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, transmite Agerpres.
"Acel sistem a fost un bici uns cu miere, bazat pe minciună şi creat în păcat (...) Am bătut fiecare (dintre ţările foste socialiste - n.r.) câte un cui în coşciugul comunismului, am ştiut că dictatura se va nărui. (...) Patru decenii şi jumătate de comunism nu rămân fără repercusiuni. Nu există schimbare politică care să schimbe într-o zi un câmp de mătrăgună într-o livadă înflorită. Noi aprindem lumina, încă o dată, în oraşul care a dat pentru prima dată lumina Europei. La mulţi ani, Timişoara!", a afirmat Viktor Orban, în alocuţiunea sa.
Ungurii sunt pregătiţi ca, împreună cu românii, să construiască o nouă Europă Centrală
"În anul 1956, românii au fost cei care au sprijinit mişcările populaţiei din Ungaria care s-a revoltat împotriva sistemului comunist (...) Corecţia comunismului nu este posibilă decât prin revolta popoarelor. Popoarele din Europa Centrală au ştiut că libertatea nu o vor primi niciodată ca un dar de la marile puteri. Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am fi în continuare sub ocupaţia trupelor sovietice, dar noi am vrut viaţă liberă (...). În calitate de premier al Ungariei spun că văd şanse nemaipomenite ca în viitor românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii, vrem să ieşim din acea situaţie în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde este cel mai bine să trăieşti, să munceşti. Ungaria vrea să rămână una dintre ţările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest ţel poate fi mai uşor de înfăptuit împreună decât de unul singur. Suntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume. Oraşele să fie legate prin cale ferată rapidă, cu locuri de muncă", a afirmat Viktor Orban.
"Dacă facem front comun, va fi posibil"
De asemenea, Viktor Orban a mai argumentat că şi în 1989 foarte mulţi nu credeau că este posibilă răsturnarea regimului comunist, însă cei din rezistenţa anticomunistă nu au încetat să creadă şi au demonstrat în cele din urmă că a fost posibil,
La spectacolul de gală au fost prezenţi şi preşedintele UDMR Kelemen Hunor, primarul Nicolae Robu, Tokes Laszlo şi alte personalităţi politice.
Manifestările dedicate împlinirii celor trei decenii de la Revoluţia din 1989 vor continua duminică cu simpozionul intitulat "30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989", urmat de Marşul Libertăţii, pe traseul Piaţa Maria - Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor martiri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News