Viktor Orban tună și fulgeră: Acțiunile Bruxelles-ului sunt inacceptabile. Premierul va acționa în instanță
Cu finanțarea UE pentru programele Erasmus și Horizon înghețate, pentru universitățile din țară este ”o bombă atomică aruncată asupra educației”. Orbán pregătește recursul la Curtea UE
Viktor Orbán este gata să acţioneze în justiţie împotriva Comisiei Europene dacă Bruxellesul nu eliberează fondurile pentru Erasmus Horizon din Ungaria, fonduri necesare bunei funcţionări a mai multor universităţi.
Executivul UE a înghețat mai multe fonduri destinate Ungariei pentru a pedepsi ceea ce consideră că sunt încălcări ale principiilor europene de către țara maghiară. Peste 12 miliarde de euro destinate națiunii au fost blocate luna trecută, inclusiv 5,8 miliarde de euro din PNRR pentru recuperarea post Covid și 6,3 miliarde de euro în cadrul mecanismului statului de drept. Aceasta este o reducere cu 55% a fondurilor UE pe care țara ar fi trebuit să le primească.
De atunci, s-au născut negocieri pentru a debloca situația, dar nu par să meargă în direcția bună. "Dacă negocierile se vor dovedi nereușite, Ungaria va finanța programele Erasmus pentru anul viitor. Acțiunile Bruxelles-ului sunt inacceptabile și Ungaria este dispusă să ducă cazul la Curtea Europeană de Justiție", a declarat ministrul Gergely Gulyás, Șeful Oficiului Prim-ministrului Ungariei.
Printre repercusiunile neașteptate ale blocării surselor, dezvăluite în această săptămână de ziarul Nepszava, citat de Europa Today, se numără și faptul că aproximativ 20 de universități maghiare nu vor mai fi eligibile din 2024 la două programe: schimburi de studenți Erasmus și Horizon Europe, dedicat cercetării.
Printre acestea se numără universități prestigioase precum Universitatea Corvinus, Universitatea de Medicină Veterinară sau Universitatea Semmelweis și toate universitățile importante din afara capitalei care au primit finanțare semnificativă din aceste programe și pentru care studenții străini sunt foarte importanți.
Sfârșitul subvențiilor a fost descris ca o ”bombă atomică aruncată asupra învățământului superior maghiar” de un profesor de la Universitatea Elte din Budapesta, Janos Fazekas.
Bruxelles-ul îngrijorat de... interesele ”patriotice și religioase” ale politicienilor maghiari
Bruxelles-ul și-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la ”implicarea politicienilor la nivel înalt” în fundațiile universitare, care au fost înființate în aprilie 2021, privatizând astfel universitățile.
Mai mulți membri ai guvernului stau în prezent în consiliile de administrație ale acestor instituții pentru o perioadă nedeterminată de timp, model despre care Orban spune că vizează modernizarea educației prin consolidarea cooperării cu sectorul privat.
Dar criticii îl văd ca un alt pas în misiunea sa de a reorienta societatea maghiară către valori patriotice și religioase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News