ONG-urile care efectuează misiuni de salvare în Marea Mediterană se află de mai multă vreme în centrul unei dispute în cadrul Uniunii Europene privind modul în care ar trebui să se acţioneze în cazul persoanelor salvate pe mare în timp ce încercau să ajungă în Europa la bordul unor ambarcaţiuni improvizate.
"Grupuri ale societăţii civile sau cele care pozează în grupuri ale societăţii civile, finanţate şi organizate în moduri netrasparente, sunt principalul sprijin pentru politicienii care sunt în favoarea migraţiei", a declarat Orban pentru postul de stat de radio din Ungaria. El a adăugat că astfel de grupuri acţionează împotriva voinţei majorităţii alegătorilor. "Sunt agresivi, se scaldă în bani şi au o reţea internaţională în spatele lor", a mai afirmat liderul conservator de dreapta.
Ceva obişnuit în luările de poziţie ale lui Orban, notează dpa, el pune problema pe seama miliardarului George Soros, filantropul liberal ungaro-american. Grupurile din societatea civilă care oferă asistenţă umanitară migranţilor şi refugiaţilor sunt vizate de un impozit de 25% pe donaţiile primite din străinătate în conformitate cu o nouă lege controversată din Ungaria, iar unele aspecte ale activităţii lor au fost plasate sub incidenţa legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video