Viktor Orban ar fi șantajat de o super-putere mondială
Viktor Orban este acuzat că ar fi fost agent al serviciilor de securitate comuniste maghiare. Documentele s-ar afla în posesia unei mari puteri mondiale.
Fostul prim-ministru al Ungariei, Gyurcsány Ferenc a susţinut în emisiunea televiziunii ungare ATV că s-a întâlnit cu un informator secret, care ar fi în posesia unor documente referitoare la conturi secrete în bănci elveţiene, aparținând actualului prim-ministru Viktor Orban.
Gyurcsany a declarat că actualul premier maghiar ar deţine o avere fabuloasă, de sute de milioane de euro. El nu a văzut documentele, dar s-a înţeles cu informatorul lui privind preţul acestora. Acesta a adăugat că, potrivit surselor sale, preşedintele Fidesz ar fi şantajat de serviciile secrete ruseşti, informează EVZ.
După cum se știe, fostul prieten şi sponsor al lui Viktor Orban, întreprinzătorul Simicska Lajos în urmă cu doi ani, a afirmat pentru mai multe ziare din Ungaria, că actualul prim ministru înainte de 1989 a fost informatorul serviciilor secrete maghiare, şi că documentele despre trecutul acestuia se găsesc şi la Moscova.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News