Viktor Orbán: Uniunea Europeană vrea să aducă 34 de milioane de migranți
Premierul Ungariei trage un semnal de alarmă privitor imigranții care ar urma să ajungă în Uniunea Europeană. Acesta se teme de faptul că imigranții ar putea primi cetățenie și drept de vot.
Premierul Viktor Orbán a tras un semnal de alarmă privitor la milioanele de migranți care ar putea ajunge în Uniunea Europeană. Acesta se teme de faptul că respectivii pot influența radical opțiunile politice din țările europene: “Dacă 34 milioane de oameni primesc drept de vot în Europa de la stânga, aceasta va putea conta pe votul şi susţinerea lor încă multă vreme. Propunerea Comisiei Europene cu privire la imigrare dezvăluie în modul cel mai flagrant intenţia de a oferi locuinţă, ajutor şi cetăţenie pentru 34 milioane de migranţi.”
“Vom putea adopta repede şi fără nicio dificultate bugetul şi fondul de reabilitare economică, iar hotărârea care a rezultat în dispute politice, denumită hotărâre privind statul de drept, să fie pusă de o parte şi discutată mai târziu. Potrivit declaraţiei comune a celor două guverne, semnată la Budapesta de prim-miniştrii ungar şi polonez, ele vor reprezenta aceeaşi poziţie în cursul dezbaterii, şi niciuna dintre aceste două ţări nu va adopta o poziţie pe care cealaltă nu o acceptă“, a mai spus Orbán.
Orbán a mai apreciat că UE vrea să obţină anihilarea poziţiei Ungariei şi Poloniei, care se opun imigrării, prin vot cu majoritate simplă, “aceasta e toată povestea”, la aceasta ar servi instrumentul numit “statul de drept”, potrivit Hirado.hu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News