Viitorul Ungariei și Poloniei va fi decis în reuniunea Consiliului Afacerilor Generale al Uniunii Europene de pe 30-31 mai
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reuneşte la 23 mai 2022, la Bruxelles, pentru a pregăti Consiliul European extraordinar din 30-31 mai, dar şi pentru a desfăşura o audiere privind Ungaria şi pentru a informa Consiliul cu privire la Conferinţa privind viitorul Europei. Subiectele arzătoare din ordinea de lista: Ungaria și Polonia.

Consiliul va desfăşura un schimb de opinii cu privire la proiectul de concluzii care urmează să fie adoptat în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 30-31 mai 2022. De asemenea, se va finaliza proiectul adnotat de ordine de zi a reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie 2022, scrie site-ul Consiliului, potrivit Agerpres.

Consiliul va desfăşura o audiere privind Ungaria în cadrul procedurii de la articolul 7 alineatul (1) din Tratatul Uniunii Europene (TUE). Potrivit art. 7 din TUE, la propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate să constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă de către un stat membru a unor valori precum demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului, pluralismul, nediscriminarea etc.

Consiliul audiază statul membru în cauză şi îi poate adresa recomandări sau sancțiuni

Consiliul va verifica cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile. În cazul în care s-au constatat încălcări ale valorilor UE, enumerate mai sus, Consiliul poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru.

Polonia și Ungaria, țările vizate 

Parlamentul European a adoptat, la 5 mai 2022, Rezoluţia referitoare la audierile în curs, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din TUE în ceea ce priveşte Polonia şi Ungaria, în care consideră că audierile ar trebui organizate cu o frecvenţă adecvată şi salută reluarea de către Preşedinţia franceză a audierilor privind ambele proceduri.

Rezoluţia constată, totuşi, cu îngrijorare că, în pofida solicitărilor repetate ale Parlamentului, audierile nu au fost organizate în mod regulat şi îndeamnă viitoarele preşedinţii să organizeze audierile cel puţin o dată pentru fiecare preşedinţie.

Concret, PE acuză cele două state de încălcări în domeniul democraţiei, al statului de drept şi al drepturilor fundamentale, în special în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar, libertatea mass-mediei, atacurile împotriva actorilor societăţii civile şi deteriorarea în continuare a drepturilor persoanelor LGBTIQ + şi a drepturilor femeilor, precum şi presupusa utilizare a programului spyware Pegasus, mai scrie sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel