Viena, cel mai bun oraş pentru locuit din lume în 2019. Pe ce locuri se află Londa și New York
Viena a fost desemnată cel mai bun oraş pentru locuit din lume pentru al doilea an consecutiv arată clasamentul anual realizat de The Economist's Intelligence Unit, conform CNN.
Capitala austriacă şi-a confirmat poziţia după ce a fost desemnată în 2018 oraşul cel mai "locuibil" din lume în clasamentul anual care clasifică 140 de oraşe din toată lumea în baza unor criterii precum stabilitatea, cultura, mediul educaţia şi infrastructura. Infrastructura Vienei, calitatea aerului, ofertele sale culturale, educaţionale şi medicale sunt perfecte, într-un context de stabilitate de invidiat, afirmă autorii raportului. Pentru al doilea an consecutiv, Viena a obţinut 99,1 puncte procentuale, devansând Melbourne (98,4), care s-a aflat ani de zile în fruntea clasamentului şi Sydney (98,1).
Australia şi Canada cu 3 orașe în Top 10
Australia şi Canada domină Top 10, cu trei oraşe fiecare. Japonia este de asemenea prezentă cu Tokyo şi Osaka. Copenhaga, al doilea oraş ca mărime din Europa, ocupă locul nouă în lume în acest clasament.
Raportul subliniază că Parisul a pierdut şase locuri (poziţia 25), din cauza impactului mişcării "vestelor galbene". În fiecare an, 140 de oraşe din întreaga lume sunt evaluate, pe o scară de 100 de puncte, în baza unor criterii precum: nivel de trai, criminalitate, reţele de transport, acces la educaţie şi sănătate, stabilitate economică şi politică. Pentru prima dată, indicele include un parametru care ţine cont de efectele schimbărilor climatice asupra calităţii vieţii: în acest sens, New Delhi şi Cairo sunt sancţionate din cauza "calităţii slabe a aerului, a temperaturilor medii neatractive şi a aprovizionării insuficiente cu apă". Londra şi New York, confruntate în continuare cu percepţia unui risc semnificativ de criminalitate şi terorism şi de infrastructuri supraaglomerate, se clasează pe locul 48 şi respectiv 58.
Cele mai puțin indicate orașe în care să locuiești
Conform clasamentului, printre cele mai puţin indicate oraşe în care să locuieşti din lume se află Damasc (Siria), Lagos (Nigeria), Dacca (Bangladesh), Tripoli (Libia) şi Karachi (Pakistan).
Într-un alt studiu publicat în martie 2019, compania de consultanţă Mercer a plasat Viena pe prima poziţie în clasamentul oraşelor care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, pentru al zecelea an consecutiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News