VIDEO VIRAL. Un tânăr s-a trezit în casa a trei polițiști, încătușat, după o beție
Un tânăr s-a trezit încătușat, după o beție cruntă, în casa în care locuiau în regim hotelier trei polițiști.
Pățania unui tânăr din Statele Unite a ajuns virală pe rețelele de socializare. După o beție cruntă, el s-a trezit într-o casă străină, legat cu cătușe.
Pare-se că, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces, tânărul a intrat într-o locuință din centrul orașului Milwaukee, a urcat la etaj și s-a culcat. În acea casă însă, locuiau în regim hotelier trei polițiști. Oamenii legii l-au imobilizat și au făcut videoclip prin care au povestit tot ce s-a întâmplat.
Polițiștii se aflau în localitatea unde se organizau antrenamente pentru misiuni speciale de puțin timp și închiriaseră în regim hotelier casa, potrivit Insider.
Când tânărul a pătruns în locuință dormeau, dar și-au dat seama la scurt timp că ceva nu e în regulă.
Tânărul s-a trezit când a fost încătușat
Ei au făcut un filmuleț cu toată pățania și l-au postat pe Tik Tok, de unde s-a viralizat rapid. Și tânărul băut apare în clip, încătușat și cu fața blurată.
Tânărul, în vârstă de 19 ani, găsise ușa din spatele casei descuiată, a intrat, a urcat la etaj și s-a culcat. S-a trezit brusc când oamenii legii l-au încătușat. Nu știa unde se află și ce s-a întâmplat.
Polițiștii cred că tânărul, aflat sub influența alcoolului, pur și simplu a greșit casa. Astfel, el nu a fost pus sub acuzare.
Pățania a fost făcută publică din dorința polițiștilor de a arăta și 'o altă față' a lor.
Iată clipul
@sheriffk9misty #burglary #sheriffk9misty #fyp #storytime #lol #crime
♬ Relaxed everyday loop BGM - Milk
YouTuber arestat după ce și-a făcut câinele 'să zboare'
Un bărbat din India, utilizator înfocat de YouTube, a fost arestat de poliție, după ce și-a făcut câinele să zboare cu ajutorul unor baloane cu heliu. Patrupedului i-au fost legate mai multe baloane cu heliu de talie, iar YouTuberul a încercat să îl determine să se înalțe cât mai sus, scrie BBC.
Gaurav Sharma, în vârstă de 32 de ani a filmat un video pe care l-au urcat pe YouTube în care patrupedul său este înălțat cu mai multe baloane cu heliu. Câteva momente mai târziu, o persoană aflată la etajul doi al clădirii lângă care Sharma filma a ieșit și a prins câinele zburător. Acesta susține că a urmat toate măsurile de siguranță posibile, dar a șters filmarea mai târziu, din cauza reacției urmăritorilor săi. Filmarea a fost postată pe canalul său de YouTube și adunase 4 milioane de vizualizări.
Mai multe despre acest subiect AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News