Turiștii care vor să facă trasee în Munții Retezat trebuie să fie atenți la vipere, care și-au făcut apariția în Parcul Național Retezat. Specialiștii avertizează că viperele sunt specii veninoase și trebuie evitat contactul cu ele, acestea atacând dacă se simt amenințate. Imagini spectaculoase au fost surprinse cu o viperă în căutarea prăzii într-o pădure din Parcul Național Retezat, într-o filmare postată de Romsilva.
"ATENȚIE! Specialiștii recomandă turiștilor aflați în drumeții în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafețele cu pietriș, stâncoase sau însorite, să cerceteze cu atenție locul unde se așează și să nu introducă mâinile între crăpăturile stâncilor. Vipera este răspândită în numeroase zone din Europa, inclusiv în România. Viperele se hrănesc cu mamifere mici, șopârle, broaște sau păsări și preferă habitatele stâncoase din zonele montane. Vipera are o lungime de circa 70 de centimetri. Parcul Național Retezat asigură un echilibru al faunei și toate condițiile de hrană, liniște și adăpost pentru numeroase specii, precum ursul, lupul sau râsul, capra neagră, cerbul, căprioara sau mistrețul, fauna fiind protejată.", se arată într-o postare pe Facebook a Romsilva.
Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara. Parcul are o suprafață de 38.047 de hectare, din care 19.988 hectare sunt păduri, 9.893 de hectare din acestea fiind în zone de protecție strictă sau integrală.
Imagini cu o ursoaică și trei pui
Romsilva a publicat și imagini cu o ursoaică și cei trei pui ai săi. Aceștia au fost surprinși într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Târgu Ocna din cadrul Direcției Silvice Bacău.
"România are una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Uniunea Europeană , la noi în țară urșii având habitatul în zona munților Carpați, în pădurile întinse și liniștite de munte și cele dese din zonele deluroase. Ursoaicele sunt afectuoase, devotate și protectoare cu puii lor, încercând prin toate mijloacele să-și protejeze puii.", a scris Romsilva într-o altă postare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor