Data publicării:

VIDEO Prinși în flagrant în timp ce vindeau cocaină pe stradă. Câți bani ar fi obținut

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au desfășurat investigații într-un dosar penal privind traficul de cocaină.

Pe stradă, în municipiul Bacău, polițiștii au organizat o acțiune, în care au fost prinși în flagrant delict doi bărbați (de 33, respectiv 30 de ani), în timp ce ar fi vândut 100 de grame de cocaină, ambalată în 12 cașete de plastic, pentru 5.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă. 

”Ulterior, a fost ridicat pentru cercetări și autoturismul celor doi, în valoare de aproximativ 15.000 de euro, în interiorul căruia a fost găsită și ridicată încă o cașetă din plastic, ce conținea aproximativ 9 grame de cocaină. De asemenea, au fost ridicate, pentru cercetări, și două telefoane mobile și doua cartele  SIM”, conform polițiștilor. 

Arestați preventiv 

În cauză, pe parcursul investigațiilor, au fost capturate alte 8 grame de cocaină.

Cei doi au fost conduși în fața procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pentru audiere. Acesta a dispus reținerea lor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Ulterior, Tribunalul București a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel