VIDEO Portarul naţionalei, încăierare pe stradă. Un nou scandal la beție
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Jordan Pickford. foto: @JordanPickfordOfficial / FB
Jordan Pickford. foto: @JordanPickfordOfficial / FB
Portarul naţionalei Angliei, Jordan Pickford, este implicat într-un incident anchetat de poliţie.

Poliţia din Northumbria anchetează un incident în care ar fi fost implicat şi portarul naţionalei de fotbal a Angliei, Jordan Pickford, scrie BBC. O înregistrare video publicată în reţelele de socializare îl arată pe Pickford (25 ani), portarul echipei Everton, implicat într-o încăierare de stradă. 'La 12:19 am (luni), poliţia a primit un raport legat de un incident în care e implicat un grup mare de indivizi, pe Tunstall Road, Sunderland.

Investigaţiile sunt în curs pentru a determina circumstanţele legate de acest incident şi pentru localizarea celor implicaţi', a afirmat un purtător de cuvânt al poliţiei, care a precizat că nimeni nu a fost rănit serios şi nu s-au făcut arestări. Clubul Everton a confirmat de asemenea demararea unei anchete proprii.

VIDEO

'Clubul a luat act de un incident în care a fost implicat unul dintre jucătorii noştri şi studiază acest caz, a anunţat gruparea din Liverpool.

Pickford a jucat sâmbătă pentru caramele, care au câştigat cu 2-0 la Londra, în faţa echipei West Ham United. Jordan Pickford a devenit cel mai scump portar britanic din istorie după ce Everton a plătit 25 de milioane de lire sterline lui Sunderland în iunie 2017. Pickford a debutat la naţionala Angliei în noiembrie 2017, iar de atunci a fost titularul postului, strângând 17 selecţii. A avut un rol major în accederea echipei Three Lions în semifinalele Cupei Mondiale 2018.

Citește și:

Mugur Ciuvica - Stelian Ion, scandal MONSTRU, în direct, la TV

Bianca Andreescu, noul super-star al Canadei. Cum a fost primită


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel