Peste o mie de soldați americani au sosit joi în Slovacia pentru a participa la exerciţiile NATO, pe fondul tensiunilor accentuate dintre ruşi şi occidentali din cauza crizei din Ucraina, scrie Agerpres, citând AFP.
"Exerciţiile Saber Strike 22 sunt dedicate să consolideze cooperarea dintre aliaţi", le-a declarat jurnaliştilor şeful statului major al armatelor slovace, generalul Daniel Zmeko.
"Aceste exerciţii ne vor permite să testăm capacitatea de a lucra împreună cu cel mai puternic şi mai important partener strategic al nostru în domeniul militar", a adăugat el, în momentul în care ateriza primul avion aducând echipament militar din Germania la baza Kuchyna.
SUA a trimis 1.200 de soldaţi americani şi 500 de vehicule
Exerciţiile, prevăzute de la 5 la 10 martie, urmează să implice 1.200 de soldaţi americani şi 500 de vehicule. Ele sunt organizate în plină criză între Rusia şi NATO în jurul Ucrainei şi securităţii europene, occidentalii acuzând Moscova că pregăteşte o intervenţie militară împotriva Kievului.
Statele Unite au anunţat trimiterea de întăriri în Europa de Est, dintre care detaşamente au fost deja relocate în Polonia, nu departe de frontiera cu Ucraina.
Slovacia, membră a UE şi NATO şi al cărei guvern şi-a exprimat sprijinul pentru Ucraina, nu găzduieşte trupe americane în mod permanent, mai scrie AFP.
Rusia cere din nou retragerea trupelor NATO din România
Rusia a declarat joi că va fi „forțată să răspundă” cu măsuri militare-tehnice dacă Statele Unite nu sunt de acord cu cerințele sale de securitate.
Într-un document de 11 pagini prezentat oficialilor americani, Kremlinul a criticat SUA pentru că nu s-au implicat în preocupările de securitate ale Rusiei și a cerut „garanții legale” că Ucraina nu va deveni niciodată membră NATO.
„În absența oricărei dispoziții din partea americanilor de a conveni asupra garanțiilor ferme, obligatorii din punct de vedere juridic, pentru a ne asigura securitatea... Rusia va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a măsurilor militare-tehnice”, se arată în document, potrivit textului publicat de către agenția de știri TASS.
De asemenea, Moscova a negat că plănuiește o invazie a Ucrainei, declarație pe care a repetat-o în răspunsurile scrise de joi. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică