Data publicării:

VIDEO. Descoperire IMPRESIONANTĂ: Un recif mai înalt decât un zgârie-nori

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp

Oamenii de știință au descoperit un recif uriaș, mai înalt decât Empire State Building.

O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a descoperit un recif cu o înălţime de peste 500 de metri - mai înalt decât Empire State Building - în nordul Marii Bariere de Corali, relatează Agerpres, citând The Guardian.

Tom Bridge, de la Centrul de Excelenţă ARC pentru Studii ale Recifelor de Corali, cercetător-şef în cadrul expediţiei, a declarat că reciful are o lăţime de 1,5 kilometri la bază şi se înalţă o jumătate de kilometru, până la 40 de metri sub suprafaţa apei.

"Este un recif mare, despre care nu ştiam. Scoate în evidenţă cât de puţine lucruri cunoaştem despre o mare parte din ocean, chiar şi din Marea Barieră de Corali. Parcul marin are 344.000 de kilometri pătraţi - mai mare decât multe ţări europene - şi doar aproximativ 6 sau 7% sunt recife tipice, de apă de mică adâncime. Cunoaştem mai multe despre suprafaţa Lunii decât despre ceea ce se află în adâncuri, dincolo de ţărmurile noastre.", a spus specialistul.

Și asta nu este tot, oamenii de știință au declarat că printre descoperirile anterioare realizate în timpul acestei expediţii se numără ceea ce se crede că este cea mai lungă creatură marină înregistrată, un Siphonophorae de 45 de metri, descoperit într-un canion din largul Ningaloo, din nordul statului Australia de Vest. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel