VIDEO - De frica accidentelor de pe șosele, românii au luat cu asalt trenurile spre mare. "E un haos total. Dezastru"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
De frica accidentelor de pe șosele, românii au luat cu asalt trenurile spre mare / Foto: Captură video Realitatea Plus
De frica accidentelor de pe șosele, românii au luat cu asalt trenurile spre mare / Foto: Captură video Realitatea Plus
Speriați de ultimele accidente de pe șosele, românii au luat cu asalt trenurile spre mare.

Ultimele accidente de pe șosele României pare să-i fi speriat pe cetățeni. Sute de oameni, de toate vârstele, au umplut peroanele Gării de Nord din București. Din cauza întârzierilor de zeci de minute, s-a creat o aglomerație de nedescris, transmite Realitatea Plus. Deși suntem în plină pandemie, regulile au fost uitate. Oamenii s-au înghesuit, iar unii au uitat și de măști. Cei mai mulți călători merg spre mare. Au lăsat mașinile acasă de frica accidentelor din ultima vreme, spun aceștia.

Mărturiile românilor

"Ce pandemie. Nu vedeți că nu se mai respectă nicio pandemie.", a spus un bărbat.

"Mai teamă e cu mașina. Având în vedere ceea ce s-a întâmplat pe Autostrada Soarelui, am ales trenul.", a mărturisit un alt bărbat.

"Spre Constanța e un haos total. Trenul întârzie de zeci de minute, biletele sunt foarte scumpe, locurile sunt notate prost. Dezastru.", a spus o femeie. 

"Am pierdut trenul de legătură din cauza lor că au întârziat. Acum îmi spun să mă duc la nașul să mă ia. Ce să mă ia, că nici nu mă bagă în seamă. Am plătit 220 de lei și acum îmi spun să merg în picioare.", a spus o altă călătoare.

"Foarte aglomerat. Da nu știu de ce nu suplimentează că e și sezon de vară.", a declarat o altă femeie.

Angajații CFR încearcă să țină situația sub control. Spun că trenurile au fost suplimentate la capacitatea maximă, iar călătorii care se urcă fără bilet vor fi taxați în tren cu prețul dublu al biletului. Cu toate acestea, locurile tot nu sunt de ajuns. Foarte mulți oameni au stat în picioare și s-a format o îmbulzeală insuportabilă pe această căldură.

De o situație ciudată ne lovim și la casele de bilete. Dacă vrei să afli dacă mai prinzi loc, telefonic, primești răspunsul „nu știu, trebuie să verificați la case”. La casă, însă, te poți trezi în situația de a face cale-întoarsă acasă. Așa se face că deși au ales trenul crezând că vor ajunge mai ușor la mare, mulți români au avut nevoie să se înarmeze de acasă cu multă răbdare și calm pentru a putea rezista drumului obositor până la plajă.  Reamintim că ieri, 16 iulie, a avut loc un carambol cu 52 de mașini pe Autostrada Soarelui. 

VEZI ȘI: Trei motive şi o întrebare după accidentele în lanţ de pe autostradă. Ce pluteşte în aer după graniţă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel