Data publicării:
Victorie pentru Inspecția Judiciară, împotriva secției de procurori a CSM
Inspecția Judiciară a câștigat în instanța de contencios administrativ procesul cu secția de procurori a Consiliului Suprem al Magistraturii privitor la raportul care constata un șir de abuzuri grave și pe care procurorii CSM îl cenzuraseră și invalidaseră.
Curtea de Apel București a decis să anuleze hotărârea CSM prin care ar fi încercat să cenzureze raportul întocmit de Inspecția Judiciară. Potrivit Antena 3, soluția instanței a fost aceea că "anulează în parte Hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM nr. 686/31.10.2017, respectiv art. 3,4 şi 5 din hotărârea atacată. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul PÎCCJ – DNA ca neîntemeiată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică."
Un precedent periculos
Procesul a început în februarie, iar din declarațiile responsabililor Inspecției Judiciare rezulta că lipsa de reacție a instituției ar fi condus la un precedent periculos.
”Există înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ o acţiune a Inspecţiei Judiciare prin care contestăm hotărârea Secţiei pentru Procurori a CSM, de aprobare a raportului de control al DNA. Am făcut acest demers pentru că, în opinia conducerii, acest precedent este unul periculos pentru independenţa Inspecţiei Judiciare, cât şi a inspectorului judiciar”, declara la debutul procesului, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, potrivit Antena3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News