VICTORIE a protestatarilor: miliţianul comunist se retrage
Un fost poliţist din perioada comunistă renunţă la şefia unei comisii parlamentare în urma protestelor din Praga.
Un fost agent al unei unităţi speciale a poliţiei din timpul comunismului, Zdenek Ondracek, a demisionat marţi de la conducerea unei comisii parlamentare însărcinate cu controlul poliţiei în Cehia, în urma unui val de proteste declanşat de numirea sa vineri, relatează AFP şi Reuters.
'Demisionez din postul de şef al comisiei însărcinate cu controlul serviciului de inspecţie al poliţiei', a afirmat Ondracek, 48 de ani, în parlament. În alocuţiunea sa plină de invective la adresa partidelor de dreapta, el a afirmat că a luat această decizie în interesul 'securităţii' familiei sale şi a sa, neezitând să îi califice pe opozanţii săi drept 'hazna democrată'.
Mii de cehi au manifestat luni la Praga şi în alte zece oraşe împotriva numirii sale în acest post. În capitală, circa 7.000 de persoane s-au adunat luni seară în stradă, afişând drapelul ceh şi cel european, pentru a cere revocarea sa.
[citeste si]
Zdenek Ondracek a participat activ la represiunea brutală a protestelor masive împotriva fostului regim totalitar în ianuarie 1989. El a recunoscut că a lovit în 1989 cu un baston o tânără manifestantă. 'Am servit patria', a declarat el vineri, înainte de alegerea sa la conducerea respectivei comisii parlamentare.
Partidul comunist KSCM a obţinut 7,76% din voturi, situându-se pe locul al 5-lea, la alegerile legislative din octombrie 2017, câştigate de mişcarea populistă ANO a omului de afaceri miliardar Andrej Babis (29,64%). Sistemul comunist din fosta Cehoslovacie s-a prăbuşit în noiembrie 1989 prin 'Revoluţia de catifea' animată de disidentul Vaclav Havel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News