Data publicării:

Victor Slav, despre împăcarea cu Bianca Drăgușanu: Și copilul nostru va fi liniștit

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Bianca Drăgușanu, Victor Slav și Sofia
Bianca Drăgușanu, Victor Slav și Sofia

Victor Slav vorbește despre fosta sa parteneră, Bianca Drăgușanu, după ce au apărut imagini cu cei doi. 

Pentru a pune capăt zvonurilor din ultimele zile, potrivit cărora Victor Slav și Bianca Drăgușanu s-ar fi împăcat, prezentatorul de la Kanal D a precizat faptul că pe ei nu îi mai leagă alte sentimente în afara celor de iubire faţă de fiica lor, Sofia. 

"Eu mi-aş dori ca ea să fie foarte liniştită şi fericită. Pentru că, atât timp cât Bianca este liniştită şi fericită, şi emană în jurul ei acest lucru. Atunci, şi copilul nostru va fi liniştit şi fericit. De asta eu îmi doresc să fie aşa şi nu altfel. Dacă din punctul ei de vedere eu sunt idealul care a fost şi s-a dus, pentru că aşa s-a întâmplat. Ca să opresc toate speculaţiile, nu mai e nimic între noi, decât un copil. Încercăm să avem grijă de acest copil cât mai frumos posibil şi cât putem. Dacă eu am fost idealul, îi doresc să găsească pentru a doua oară un astfel de bărbat", a spus Victor Slav la o emisiune tv.

Vezi și: Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au împăcat. Gestul făcut de Prințul Criptomonedelor pentru a o recuceri pe fosta iubită

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel