Victor Rebenciug, dezvăluiri despre rolul din „Moromeții". Ce spune despre „Moromeții 2"
Victor Rebengiuc a vorbit miercuri, la Rezidenţa BRD Scena 9, unde a fost invitatul special al „Intersecţiilor de miercuri", despre rolurile pe care le-a jucat în teatru și film de-alungul carierei. Printre acestea, rolul magistral al lui Ilie Moromete.
Întrebat despre rolul pe care l-a avut în filmul „Moromeţii" de Marin Preda, în regia lui Stere Gulea, Victor Rebengiuc a spus că, deşi nu ştie dacă este cel mai bun rol al său, este bucuros că publicul îl apreciază chiar şi după atâţia ani de când a apărut.
„Moromete nu ştiu dacă este cel mai bun film al meu, dar este cel mai popular, şi asta mă bucură. Foarte multă lume a văzut filmul. Oamenilor le place filmul, se recunosc în personajele din acest film. Cartea lui Preda este genială şi noi am stat la filmare tot timpul cu cartea în mână. Eu n-aş fi acceptat să se schimbe ceva din carte, să vină un regizor care să aibă idei năstruşnice, să facă el cine ştie ce farafastâcuri pe acolo, ce şmecherii să bage, mă rog, să fie viziune modernă. Nu domnule, las-o aşa, cum a fost făcută ea", a afirmat actorul.
Victor Rebengiuc a refuzat rolul din „Moromeții - Partea a II-a"
El a vorbit şi despre a doua parte a filmului, pentru care încă nu s-au terminat filmările, şi a menţionat şi motivele care l-au făcut să refuze invitaţia de a face parte din distribuţia filmului „Moromeţii 2".
"Stere Gulea a aşteptat prea mult. Eu i-am spus: Vrei să faci partea a doua, grăbeşte-te. Dar el s-a grăbit încet şi când a fost gata nu cred că avea în gând să joc eu până la urmă rolul ăsta. A venit şi m-a văzut într-o premieră, în 'Umbre', şi acolo a spus, gata, îl iau pe Victor. Am fost, am semnat contractul, şi eram într-un fel împăcat cu totul, dar a venit contabila şi m-a întrebat unde vreau să stau la filmări. La Talpa (n.r. - comuna în care s-au făcut filmările) nu se putea sta în perioada când am făcut filmul. Acum Mălăele a stat acolo, la primar. Când am filmat eu, în '85, nu aveai unde să stai. (...) Acum m-am gândit că aveam 84 de ani, nu mai puteam. Contabila mi-a propus, ca având în vedere vârsta, să stau mai aproape, mai ales că aveam de făcut şi multe filmări de regim. Regim înseamnă că se filmează atunci dimineaţa devreme sau seara, când este o lumină difuză, specială, când se îngână ziua cu noaptea, sau noaptea cu ziua.
Şi m-am gândit că este foarte greu, om la vârsta mea să fiu la două dimineaţa pe platou ca să pot să încep filmările la ora cinci, pentru că aşa se face treaba acolo. Şi atunci am spus că nu, nu se poate, este ceva care depăşeşte puterile mele la ora actuală. Şi mai era şi faptul că s-a schimbat distribuţia, eu aş fi fost ca măgarul între oi. Toţi copiii lui Moromete sunt coborâţi cu 30 de ani, sunt la vârsta normală, iar eu cu 30 de ani peste vârsta normală. (...) Aşa că e bine că m-am retras. Decât să fiu stupid într-un rol care nu mergea... Aşa că am scăpat de sarcina asta", a povestit Victor Rebengiuc, care a precizat că îşi doreşte ca filmul să iasă bine.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News