Data publicării:
Victor Ponta, un nou cadou pentru Biserică. Vezi la ce se referă ultima OUG
Premierul Victor Ponta încearcă prin orice mijloace să țină aproape Biserica Ortodoxă Română, în eventuala unei susțineri în campania prezidențială.
Guvernul Victor Ponta a mai făcut o ispravă. Printr-o ordonanță de urgență, Victor Ponta i-a inclus pe cei aproape 19.000 de cântăreţi în biserici pe statele de plată ale Consiliilor Judeţene.
Actul normativ a fost aprobat pe 31 iulie, fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, aşa cum prevede Legea transparenţei decizionale, şi fără a fi menţionat nici pe ordinea de zi, nici în lista actelor normative făcută publică după şedinţa de Guvern. Lăsată timp de mai multe luni în aşteptare, problema cântăreţilor s-a rezolvat la urgenţă după ce aceştia au făcut demersuri către autorităţile bisericeşti superioare, informează gandul.info.
Citește și: "Tata socru, Ilie Sârbu, propagandist al lui Victor Ponta în BOR"
Ordonanţa repune în plata Consiliilor Judeţene cântăreţii bisericeşti, al căror număr este estimat de Guvern la 19.000, pe care autorităţile locale refuzau să îi mai plătească din bugetele lor după o serie de controale ale Curţii de Conturi care au sesizat acest lucru ca fiind ilegal.
Secretariatul de Stat pentru Culte, aflat în subordinea directă a prim-ministrului, susţine însă că s-a făcut o confuzie, cantor - aşa cum apare în legea salarizării - fiind funcţia specifică exclusiv Cultului Mozaic, singura pentru care plata se face de la bugetul naţional. În consecinţă, s-a operat modificarea şi în legislaţie.
În urma avertismentelor primite din partea Curţii de Conturi, mai multe consilii judeţene au sistat însă plăţile către cântăreţii bisericeşti lăsându-i fără salarii.
Citește și: Alegerile prezidențiale 2014: BOR iese din campania electorală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News