Data publicării:
Victor Ponta trebuie să se ocupe mai întâi de problema partidului şi apoi de cea personală. Cine spune
Un lider PSD este de părere că partidul riscă să se scindeze şi consideră că Victor Ponta trebuie să se ocupe mai întâi de problema partidului şi apoi de cea personală.
"În mod cert ceea ce întâmplă nu face bine partidului. De asemenea, cred că pericolul cel mai mare pe care PSD că ar trebui să-l conştientizeze în acest moment nu cred că este Victor Ponta, ci ruperea partidului. Dacă pe partea dreaptă am văzut că de-a lungul vremii au fost tot felul de scindări, fuziuni, reaşezări, alianţe, ruperi de alianţe, partea stângă de-a lungul vremii a fost destul de aşezată, iar pericolul acesta de a se rupe partidul cred că ar trebui să fie principala preocupare. Victor Ponta cred că trebuie să gestioneze foarte bine problema partidului în primul rând şi abia în al doilea rând problema personală", a afirmat Decebal Făgădău, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa.
El susţine că în urma mesajelor care i-au fost transmise de către liderii PSD Victor Ponta va reveni în ţară săptămâna viitoare.
Citește și: Strategia PNL pentru suspendarea lui Ponta din CSAT
"Cred că atât prin mesajele pe care le-a transmis, cât şi mesajele care i-au fost transmise de către liderii naţionali ai PSD vor scurta perioada de recuperare a domniei sale din Turcia şi cred că undeva săptămâna viitoare se va întoarce în ţară, iar în interiorul partidului se va lua o decizie. Sunt convins că Victor Ponta, aşa cum eu îl cunosc, ca fiind un lider responsabil şi serios, va ţine cont în primul rând într-o decizie a sa de impactul asupra partidului", a explicat preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa.
Întrebat dacă Victor Ponta trebuie să mai rămână sau nu la conducerea PSD, Decebal Făgădău a refuzat să răspundă.
De asemenea, întrebat dacă există şi alte persoane care pot conduce PSD în locul lui Victor Ponta, Făgădău a spus că sunt mai mulţi, nominalizându-i pe Rovana Plumb, Valeriu Zgonea şi Liviu Dragnea.
Decebal Făgădău a mai afirmat că PSD Constanţa nu prea a contat în ultimii ani la nivel naţional pentru că nu a ocupat vreo funcţie în conducerea centrală.
Făgădău, primar interimar al Constanței, a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Constanţa, el fiind votat în unanimitate, fiind, de altfel, singurul candidat. El ocupa această funcţie din anul 2013.
De asemenea, acesta a declarat că peste o sută de persoane au părăsit partidul după ce Radu Mazăre a demisionat din PSD, spunând că nici după rezolvarea problemelor juridice Mazăre nu va mai reveni în partid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News