Victor Ponta: SR Stănescu îl va tranzacționa și pe Antonescu
Premierul Victor Ponta l-a atacat în termenii cei mai duri, joi seara, la B1 TV, pe senatorul PNL, Sorin Roșca Stănescu. "Domnul Roşca Stănescu nu-i un simplu senator, e un diversionist de meserie, dânsul cu asta se ocupă, cu spart alianţe şi cu băgat strâmbe prin piaţă şi o face cu talent", a declarat premierul. Referitor la decizia de excludere a lui SRS din PNL, premierul a spus că nu a mai insistat pe această temă pentru că a discutat cu colegii liberali și au ajuns la concluzia că se pot găsi căile prin care USL să meargă mai departe.
„Am rămas pe loc pentru că realmente, cel puțin din semnalele pe care le-am primit de la colegii din PNL, putem găsi căile prin care să mergem mai departe în formula USL. Singura concluzie este că eu, Crin Antonescu și ceilalți lideri avem intenția de a merge mai departe în formula USL. Eu am fost și sunt nemulțumit în continuare pentru că s-au făcut că îl sancționează dar nu l-au sancționat”, a spus Ponta.
El a precizat că problema cu Roșca Stănescu nu a fost o simplă supărare de moment, precizând că senatorul are experință în spart alianțe.
„Supărarea cu SRS nu a fost o simplă supărare de moment. El nu e un simplu senator. E un diversionist de meserie, cu asta se ocupă, cu spart alianțe și băgat strâmbe. Cred ca a fost cu toți, pe rând i-a tranzacționat pe toți și cred că îl va tranzacționa și pe Antonescu la un moment dat. Am ajuns la ideea că trebuie să stabilim niște reguli mai clare, mai ales că vor veni alegerile europarlamentare, dar asta e problema lor deja"a mai spus Victor Ponta.
În PNL există un grup de interese, spune premierul
Întrebat dacă, în opinia sa, Roşca Stănescu "acţionează" de unul singur, Ponta a răspuns, fără să aducă dovezi, fără să dea argumente sau nume: "Categoric nu".
"E un grup de interese care e nemulţumit de faptul că am închis robinete şi o să închidem în continuare. Dar nu asta e problema. Eu cred că putem în USL să trecem peste toate aceste provocări. Inevitabil apar. Şi în opoziţie au fost, şi la guvernare. Trebuie să găsim în viitorul apropiat acele lucruri mult mai clar spuse, să updatăm protocolul", a spus Victor Ponta.
Atacul lui Ponta vine la doar o zi după ce senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu a declarat, miercuri, tot la B1 TV, că îşi păstrează scuzele în ce-l priveşte pe liderul PSD despre care a spus că este şantajabil, dar că el apreciază în continuare că această coabitare între Ponta şi Băsescu este foarte toxică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News