Data publicării:

Victor Ponta și-a depus oficial candidatura. Discurs în fața jurnaliștilor la AEP: Sunt considerat o amenințare

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Victor Ponta, fost premier și candidat independent la prezidențiale, și-a depus oficial candidatura la AEP, promițând o schimbare radicală și subliniind că vrea să pună România pe primul loc.

Astăzi, Victor Ponta, fost lider PSD și candidatul independent pentru alegerile prezidențiale, a ajuns în fața Autorității Electorale Permanente (AEP) pentru a-și depune oficial candidatura. Însoțit de o echipă numeroasă de susținători și tineri, Ponta a făcut o apariție ce poate fi cu greu ignorată, având alături o echipă ce purta șepci roșii cu un mesaj care pare să prindă cel mai mult în societatea românească: „România pe primul loc”, un omagiu evident sau o paralelă la sloganul „America First” al președintelui american Donald Trump.

Candidatul, care și-a anunțat recent auto-suspendarea din PSD, a venit în fața presei cu un pupitru, unde a susținut un discurs, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor și subliniind viziunea sa pentru România. Cu un ton hotărât și un mesaj clar, Ponta a promovat ideea unei națiuni unite și independente, în fața provocărilor actuale, având un discurs populist și naționalist similar cu al altor lideri politici admirați de români, precum Donald Trump sau Călin Georgescu.

În cadrul discursului său, Victor Ponta a abordat teme fundamentale, promițând românilor „pace, democrație, dreptul la liberă exprimare” și o „resetare completă a sistemului politic”. Acesta a subliniat că România va fi pusă din nou „pe primul loc” și va fi transformată în „acasă” pentru toți cetățenii, în cadrul unei noi viziuni care reflectă în mod evident idealurile suveraniste ale campaniei sale.

"Vreau să vă spun, în primul rând, de ce și cum am ajuns în acest moment"

„Vreau să vă spun, în primul rând, de ce și cum am ajuns în acest moment. România este într-o criză fără precedent după 1989. Ne aflăm într-o criză politică, economică și socială. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie. Au blocat candidații pe care sistemul nu-i vrea. Vreau să văd astăzi dacă voi fi lăsat să candidez, pentru că probabil, sunt considerat de asemenea o amenințare la fel de mare ca și alți candidați care au fost blocați. Nu trebuie să mergem mai departe doar pe voința sistemului și a partidelor. Cred că România are nevoie de un nou început, după ce încrederea dintre cetățean și cei care conduc statul s-a rupt, după ce economia românească s-a blocat și este într-un punct mai rău ca în 2010, după ce ne-am împrumutat cu 200 de miliarde de euro din care n-am rămas cu aproape nimic, după ce firmele românești sunt din nou împovărate cu taxe și impozite, pe care noi le-am scăzut în urmă cu 10 ani, după ce românii din țară și cei care trăiesc în afacerea țării au fost umiliți, după ce România este implicată în războaie care nu sunt ale ei, asistând la un conflict care se desfășoară între Statele Unite și Uniunea Europeană. E un conflict care ne poate aduce numai lucruri rele.

Simt la fel ca și dumneavoastră că este nevoie de o schimbare radicală. Trebuie resetat și repornit tot sistemul. Trebuie un nou început. Actualul sistem, în ultimii 10 ani, a dat faliment și s-a întors împotriva oamenilor. Trebuie dată din nou puterea românilor. Mă refer la cei care muncesc din greu în România și în afacerea țării, cei care plătesc taxe și impozite, cei care au un drept suveran la sănătate, educație, pensie și la respect. Vreau să facem din nou din România acasă. Vreau să fie acasă pentru toți cei care sunt aici și pentru toți românii din întreaga lume. Avem o singură casă. Nu vrem alta. Acasă la noi trebuie să fie din nou România. Voi fi un președinte care pune România și românii pe primul loc. Nimeni altcineva, nicio altă capitală, țară sau organizație din afacerea țării nu va mai conduce România. Îmi doresc pace, prosperitate, siguranță, democrație și libertatea cuvântului pentru toți. Doar noi avem dreptul să ne alegem cine va conduce România", a explicat Victor Ponta.

CITEȘTE ȘI: Reacții după ce Călin Georgescu a fost respins de CCR. Ce spun George Simion, Victor Ponta, Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel