Victor Ponta, șansa României pentru revigorarea relațiilor cu China, susține Gușă
Analistul politic Cozmin Gușă a susținut, duminică, la emisiunea "Perspective" de la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta, prin prisma relației de peste zece ani pe care o are cu liderii chinezi de la vârful puterii, reprezintă șansa României de a beneficia pe termen mediu și lung de capitalul mare care ar putea veni din zona eurasiatică.
Legăturile cu Orientul au şanse acum să fie reîncălzite, după ce România a ratat în ultimii ani capitalul ce putea veni din zona eurasiatică, a declarat, duminică, Cozmin Gușă, notând faptul că premierul Victor Ponta are o relaţie constantă cu lilderii chinezi de mai bine de 10 ani.
"Blocul nord atlantic a fost egoist în a-şi prezerva avantajele din relaţia cu România şi a nu investi aici, iar noi am ratat cu acea ocazie tot capitalul mare care putea sa vină pe termen mediu şi lung din zona eurasiatica.
Când am zis Eurasia ma refeream la axa Moscova-Beijing, pe care am ratat-o cu precădere, dar care, astăzi, are o şansă de revigorare, dar nu cu rezultate imediate. E bine ştiut în mediul politic că omul cu relaţia cea mai consistentă cu China e Ponta. Din 2002 a avut o bursă consistentă, nu bani, de ce a învăţat acolo, pe care el și-a reînnoit-o în fiecare an, vorbim de peste zece ani de relaţie neîntreruptă între Ponta şi establishment-ul politic chinez", a mai declarat Cozmin Guşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News