Data actualizării:
Data publicării:

Victor Ponta, replică pentru profesorii și polițiștii care vor salarii mai mari

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Victor Ponta a vorbit, marţi seară, la România TV, despre decizia de majorare a salariilor din Sănătate cu 25%, de la 1 octombrie.

Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25% a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. Profesorii şi poliţiştii au reacţionat imediat la decizia Guvernului şi cer şi ei creşterea salariilor. Victor Ponta a precizat, la România TV, că majorarea se va face "deocamdată doar pentru medici."

"Atunci când a fost vorba despre măririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, când avem posibilitatea, prin economii în sistem, cred că aşa este corect faţă de medici. În rest, toată lumea îşi doreşte un salariu mai mare. Deocamdată se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care îi avem, putem să majorăm pentru medici aşa cum anul trecut am făcut pentru profesori. Când se poate, se poate", a spus Victor Ponta la România TV.

Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, la finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

"Putem de la 1 octombrie să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical", a spus Ponta, precizând că vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autoriăţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate.

VEZI ȘI: Victor Ponta. S-a aflat prejudiciul în dosarul în care este cercetat de DNA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel