Ion Ţiriac a spus, într-o conferinţă de presă, că pe terenurile de fotbal pe care le-a construit la fosta fabrică Granitul din Capitală nu vin elevi de la şcolile din zonă pentru că Ministerul Educaţiei le interzice acestora să iasă din unităţile de învăţământ.
"La Granitul am făcut un teren de fotbal, am făcut şi artificial. Am 16 şcoli împrejur, între 5 şi 10 minute de mers, şi nu vine niciuna să-şi facă orele acolo pentru că e interzis de minister să iasă din şcoală. Vin şcoli de juniori şi de pitici, dar private, nu şcolile pentru care am făcut baza. Şi atunci am zis să bat la uşă, cui să bat, domnului prim-ministru. M-a primit a doua zi când a venit din Turcia, nici nu ştiam că are probleme. Şi i-am spus: «Domnule prim-ministru, nu vă supăraţi, daţi-mi pe cineva de la dumneavoastră să mă duc la fonduri europene. Pentru că, dacă îmi dă nişte bani, în loc să fac unul, fac trei. Promit că nu le duc la Monte Carlo, le las aici». Şi el zice tristeţea pe care o avem astăzi: «Domnule Ţiriac, nu am pe cine. Le e frică la toţi. Le e frică să spună şi da şi nu şi să sufle, pentru că îi duce la DNA». Şi atunci vă întreb ce fel de societate este asta şi unde ne ducem?", a declarat Ion Ţiriac.
Citește și: Decizii-cheie după întâlnirea miniștrilor din Delta Dunării. Victor Ponta, anunț pentru salariați
Acesta a adăugat că autorităţile nu i-au pus încă la dispoziţie un teren pentru a construi un patinoar, investiţie proprie, astfel încât a decis să-l facă pe un teren pe care el îl deţine la Otopeni: "Mi-e greu mie în ţara asta să fac ceva pentru sport, fără să cer nimic. Absolut nimic, numai puţină lipsă de birocraţie. Am promis un patinoar, am pus cele două milioane deoparte la Fundaţia Olimpică. De doi ani mă chinuiesc să găsesc ăia 3.000 de metri pătraţi. Toată lumea e foarte amabilă, numai că la sfârşitul zilei nu se poate. Atunci am zis că nu mă mai interesează niciun primar, nimic, că am terenul la Otopeni şi le fac pe toate acolo. Nu e ideal să faci acolo un patinoar. În Budapesta sunt 24, la Bucureşti, niciunul. Pentru copii şi juniori, atâta tot, nu pentru Campionatul Mondial. Le fac pe toate la Otopeni, inclusiv un teren de fotbal, aşa cum am făcut la Granitul. Fac şi un bazin olimpic şi un teren de fotbal, cu sintetic".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024