Data publicării:
Victor Ponta nu vrea Legea amnistiei
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu au existat discuţii legate de Legea aministiei şi nici nu se va discuta aşa ceva. Victor Ponta a făcut aceste precizări, după ce PPDD a cerut repunerea legii pe ordinea de zi a Parlamentului.
"Nu am avut nici un fel de discuţii şi nu cred că se va discuta aşa ceva", a spus Victor Ponta, întrebat de jurnalişti despre posibilitatea rediscutării legii amnistiei.
Şi Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a declarat vineri că social-democraţii nu negociază cu PPDD adoptarea în Parlament a legii amnistiei, aşa cum s-a vehiculat.
"Nu negociază nimeni de la noi cu PP-DD legea amnistiei. Noi ne-am spus punctul de vedere pe legea amnistiei şi este suficient", a declarat Liviu Dragnea.
Citește și: Proiect privind GRAȚIEREA, depus la Senat
Potrivit România TV, în timpul negocierilor dintre PSD şi PPDD, partidul lui Dan Diaconescu ar fi cerut scoaterea de la sertar a Legii aministiei, care a stârnit foarte multe scandaluri la sfârşitul anului trecut, atunci când a fost pusă pe masa Comisiei Juridice din camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News