Victor Ponta: Klaus Iohannis să medieze conflictul SRI-CCR
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Premierul Victor Ponta consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să medieze eventuale neînţelegeri între instituţii, precum SRI şi CCR, aceasta fiind una dintre atribuțiile șefului de stat. În plus, prim-ministrul are încredere că noul președinte al României va media cu succes nu doar acest conflict pe așa-numitele legi Big Brother, ci și cele pe alte probleme.

„Nu aş vrea să uzurp vreo atribuţie a preşedintelui. Medierea între puterile statului este o atribuţie exclusivă a preşedintelui. Chiar dacă nu am avut un preşedinte mediator în ultimii zece ani, acum avem şi sigur că preşedintele va reuşi să medieze şi pe această problemă şi pe alte probleme, că totuşi aţi văzut că au apărut destule în viaţa de zi cu zi între diverse instituţii sau între instituţii publice şi societatea civilă", a declarat Victor Ponta, într-o emisiune televizată, la sfârșitul săptămânii trecute, citează Digi 24. 

Afirmațiile premierului Ponta survin după ce, sâmbătă, directorul SRI, George Maior, a criticat public deciziile Curţii Constituţionale faţă de pachetul celor trei legi de securitate informaţională.

George Maior: legile siguranței, respinse de comentatori patetici, lipsiți de viziune

Cu două zile înainte, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, chiar se plângea de presiuni din partea SRI şi ale unui deputat pentru adoptarea aşa-numitelor legi Big Brother.

"Vreau să vă spun că în ultima vreme - și asta se întâmplă din vara anului trecut, după ce am început să dăm deciziile acelea "Big Brother", ieri am dat-o pe ultima - au apărut reprezentanți ai instituțiilor statului sau chiar parlamentari, care au făcut acuzații deosebit de grave la adresa Curții, în legătură cu aceste decizii. Sigur că aceste acuzații sunt de natură să pună presiune pe judecătorii Curții și nu vă ascund că la ultima întâlnire cu reprezentanții Comisiei Europene, cu cei cu MCV-ul, unul dintre judecătorii Curții - dar a fost acceptat de toți ceilalți, s-a plâns că se teme că este o prea mare presiune asupra lui și că îi este frică să fie judecător la Curtea Constituțională. (...) Da, este și Serviciul Român de Informații. A fost un comunicat chiar după prima lege. După cele două decizii cu Big Brother a fost un comunicat foarte dur la adresa Curții. Ni se spune că am creat un vid legislativ de o gravitate excepțională. Or, repet, legea pe care am declarat-o neconstituțională nu era încă lege. Deci vidul exista dacă era vorba de vid", a declarat președintele CCR, Augustin Zegrean, în cadrul declarației de presă, susținută joi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel