Victor Ponta: Dan Tapalagă se comportă ca un iubit refuzat!
Fostul premier Victor Ponta l-a atacat, pe Facebook, pe jurnalistul Dan Tapalagă, care a scris, într-un text de opinie, cu semnul întrebării dacă Liviu Dragnea spune că Victor Ponta s-a propus singur la șefia Camerei Deputaților.
"Dan Tapalagă - noul președinte al PSD?! Tovarășul Colonel Dan Tapalagă s-a "activat" puternic în ultima perioadă (deh, în campanie, normal)! Sare să îl apere pe Zgonea, indică PSD pe cine să nu pună la Camera Deputaților, mai recent "interpretează" el ce a vrut de fapt să spună Liviu Dragnea (vezi textul). Pentru reîmprospătarea memoriei am făcut o poză cu știrea corectă publicată tot la "Hotnews"! Mai minte omul, dar ca Tovarășul Colonel nimeni! M-am tot întrebat de ce un om cu o mentalitate securistă specifică anilor '50 se manifestă așa! Întâi m-am gândit că de fapt își dorește să fie președinte PSD - și fiindcă nu reușește se comportă ca un iubit refuzat!
Dar am analizat mai bine:
1. Dan Tapalagă a devenit foarte nervos când a venit discuția despre "acoperiții" din partidele politice - adică ceva colegi ai săi;
2. Pe urmă s-a enervat și mai tare când a văzut în Legea Avocaților interdicția pentru aceștia să fie "acoperiți" și a dat fuga să îl mintă pe Ambasadorul Klemm că e o lege anti-justiție (ceea ce explică greșeala făcuta de acesta de a combate alături de Zgonea o reglementare care ulterior s-a dovedit a fi identică cu sistemul din SUA și din UE)!
3. Și cel mai tare se supără când vine vorba de o inițiativă a jurnaliștilor pe care eu o susțin, referitoare la interdicția și pentru cei din presă de a mai fi "acoperiți"! Să vedeți atunci ce violent va devenit Tov. Colonel - vrea și el să ajungă General!
Oricum, eu cred că PSD tot nu va face cum "ordonă" Tovarășul Tapalagă. Și el o să vorbească cu șefii săi se ne mai facă niște dosare penale. Și majoritatea oamenilor o să voteze tot cu PSD pentru că au văzut ce buna e viața cu "tehnocrații" și "acoperiții" gen Tapalagă! Ghinion!", a scris Victor Ponta pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News