“Victor Ponta a pierdut greva parlamentară. Găsitorului, recompensă!”
Am primit acest mesaj pe pagina de Facebook “Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu” exact în timpul discursului domnului Victor Ponta de ieri din Parlament.Un discurs care i-a iritat la culme pe liberali dar și pe mulți dintre cei ce nu înghit actuala putere. Oamenii nu întelegeau ce se întamplă.
Simpla imagine cu președintele PSD în Parlament, alături de senatorul Ilie Sârbu și de alti doi colegi de partid într-un moment în care cetățenii îi știau pe cei din Opoziție în greva, crează confuzie. Poza asta venea după ce USL a lansat în bătălia cu actuala putere ideea de demisie în bloc ca soluție radicală la abuzurile și autismul guvernantilor. Povestea asta a fost trâmbițată vreme de câteva zile după care s-a înmuiat treptat, căpătând conturul unei greve parlamentare, soluție și așa mai greu de digerat de către cetățenii nervoși, sătui de promisiuni și din ce în ce mai suspicioși pe tot ce vine din direcția politicienilor.
Când colo, ce să vezi? Victor Ponta în Parlament! Elegant, degajat, relaxat, fără degerături provocate de protestele pe un ger cumplit, alături de socrul său și alți doi colegi...Asta da ruptură de mesaj!
A urmat discursul foarte lung, mai lung decât toate intervențiile premierului desemnat la un loc. Un discurs al cărui ton contrasta vehement cu toate pozițiile și acțiunile USL de până atunci. Cum e să treci de la boicot la expresii de tipul: “aveți colaborarea Opoziției pentru...”; “aveți colaborarea noastră pentru...”;”aveți sprijinul nostru pentru...” și asta de cel putin 15 ori? Cum îi sună unui cetățean revoltat căruia îi ceri votul, fraza : ”România nu se află pe marginea prăpastiei, dar nici nu se află într-un port sigur”?
Las la o parte faptul că mulți oameni nemulțumiți stau în ger și strigă “jos” tocmai pentru că au ajuns pe marginea prăpastiei, dar după ce luni de zile reprezentanții PSD veneau cu cifre și demonstrații seci care arătau dezastrul, mergi tu președintele lor în Parlament și spui că nu e chiar așa! Cui servește asta?
Cum suna în urechile unor cetăţeni din ce în ce mai sătui de politică ce protestează împotriva lui Traian Basescu şi a celor ţinuti de el la putere delicată adresare către domnul Mihai Răzvan Ungureanu “sper să reuşiţi să conduceţi şi partidul”? Ce rost are această speranţă marturisită public şi de ce speră asta domnul Ponta? Cu atât mai îndreptăţită este întrebarea cu cât chiar Opoziţia reclamă faptul că e caz unic în Uniunea Europeana să iei un şef de serviciu secret şi să-l pui prim-ministru. S-a referit preşedintele PSD clar şi apăsat în discursul său la acest derapaj democratic? Are idee domnul Victor Ponta câte speculaţii se pot face acum în jurul acestui punct din discursul său?
Cât de neprevăzător poţi fi ca într-un astfel de context în care cetăţenilor li s-a acrit de actuala putere şi de politicieni în mare măsura să apari cu un discurs care să le întăreasca suspiciunile? Un om politic atent nu avea voie să folosească multe din exprimările pe care Victor Ponta le-a utilizat. Eu cred că un prim efect va fi constatat cât de curând şi este vorba despre neîncrederea generală asupra clasei politice ce va fi într-o oarecare măsura focalizată cu subiect şi predicat de această dată asupra preşedintelui PSD.
Victor Ponta a greşit (în măsura în care e greaşeală căci nu am date să cred altceva deocamdată) într-un moment în care cel puţin un partid antisistem pândeşte culoarul pe care să ţâşnească, speculând tocmai aversiunea cetăţenilor faţă de toţi politicienii. Cum în acest moment USL e singura alternativă concretă la actuala putere şi în primul rând din aceasta cauza are cât are în sondaje, a da prilejul unora să spună că te pregăteşti de blat cu stăpânii României, poate fi sinucidere politică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News