Victor Olsavsky: Nu s-a modificat nimic în structura virusului AH1N1
Structura virsului AH1N1 nu s-a modificat, a declarat, marţi, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru România, dr. Victor Olsavsky.
„Aşa cum s-au aşteptat specialiştii, s-a înregistrat o creştere a valului epidemic în partea de vest şi ne aşteptăm să vină şi la noi“, a precizat Victor Olsavsky, citat de Agerpres. El a explicat că, din acest motiv, tulpina AH1N1 a fost introdusă în vaccinul antigripal pentru actualul sezon.
Din datele colectate de Centrul European pentru Controlul al Bolilor - ECDC rezultă că peste 40% din îmbolnăvirile de gripă de până acum au fost date de virsul AH1N1.
Dr. Olsavsky a informat că, în continuare, sunt afectate persoanele care au boli asociate şi adultul tânăr.
În România, săptămâna trecută au fost confirmate patru cazuri de gripă cu virusul AH1N1, două persoane, care sufereau şi de alte boli cronice, murind. O nouă raportare se va face miercuri, 19 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News