Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, face apel la accelerarea absorbției banilor europeni anul viitor în contextul în care tocmai a fost aprobată o creștere a bugetului european cu 479,4 milioane. În calitate de raportor alternativ al Grupului S&D pentru bugetul pe anul 2022, europarlamentarul român a arătat că prioritatea UE trebuie să fie ca aceste resurse să ajungă rapid la beneficiari și la țările care au cea mai multă nevoie.
"Bugetul european de anul viitor este crucial pentru succesul cadrului financiar multianual. Implementarea sa ne va permite să îndeplinim obiectivele europene. De aceea, Grupul S&D din Parlamentul European a cerut un buget UE ambițios care să sprijine o redresare socială puternică. Și am livrat, cu 479,4 milioane de euro suplimentari adăugați în bugetul pentru anul 2022 la cererea Parlamentului European. (...) Grupul nostru salută în mod deosebit direcționarea celor 211 milioane de euro către Fondul European de Solidaritate, a resurselor care vizează Anul European al Tineretului și a celor care abordează politicile și drepturile sociale. Pentru țara mea, este important să mă asigur că cele 86 de milioane de euro suplimentare pentru sănătate, 30 de milioane pentru IMM-uri și 35 de milioane pentru educație ajung și în România și contribuie la reducerea disparităților regionale. De la nivelul Parlamentului European vom supraveghea execuția bugetului și ne vom asigura că fondurile sunt cheltuite în interesul cetățenilor europeni", a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.
Resurse suplimentare pentru România, o oportunitate de dezvoltare
Reprezentantul României în Parlamentul European a explicat în intervenția sa din plen că toate aceste resurse suplimentare înseamnă noi oportunități de finanțare pentru România în domenii cheie precum sănătatea, educația, mediu, economie sau politicile europene.
"Acest lucru înseamnă mai multe fonduri pentru sănătate, pentru educație, pentru mediu, pentru IMM-uri, pentru turism, pentru politici sociale, pentru solidaritatea internă și externă. Parlamentul a rămas unit în negocierile cu Consiliul, în ciuda unor momente dificile. Dezbaterea nu s-a terminat. Credem că s-ar putea face mai mult și solicităm implementarea integrală a CFM și a planurilor de redresare folosind orice resurse necheltuite, economii sau dezangajări disponibile. Fondurile ar trebui folosite pentru a se asigura că nimeni nu rămâne în urmă, așa cum este cazul Garanției europene pentru copii", a concluzionat eurodeputatul social democrat, Victor Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile