Victor Negrescu a solicitat, în PE, accelerarea implementării măsurilor propuse la nivel european împotriva creșterii prețurilor la energie
Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a solicitat, în plenul Parlamentului European, accelerarea implementării măsurilor propuse la nivel european împotriva creșterii prețurilor la energie.
“Avem nevoie de un răspuns european comun împotriva creșterii prețurilor la energie în Uniunea Europeană. Avem nevoie de măsuri eficiente, dar și cu o aplicare mai rapidă.
Este, poate, ușor să vorbim aici despre acest subiect, dar este foarte complicat să vorbești cu un pensionar atunci când își plătește facturile și are o pensie mică. Este foarte complicat să vorbești cu un tânăr care trăiește din salariul minim pe economie și își dă jumătate din venituri pentru plata facturilor sau cu un antreprenor care vrea să reușească și nu o poate face din cauza prețurilor la energie”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.
Eurodeputatul social-democrat a subliniat importanța adoptării cu rapiditate, la nivel european, a unor măsuri concrete, menite să atenueze impactul creșterii prețurilor la energie, care să protejeze populația, să încurajeze investițiile în zona de producție și să conducă la eficientizarea și reducerea consumului.
Vezi și: 'Trimiteţi facturile la Moscova', îi transmite Von der Leyen unei eurodeputate franceze care își exprimă frustrarea legată de criza energetică
“Avem nevoie de măsuri active. Pe de-o parte este clar că trebuie să reglementăm, nu mai putem să lăsăm lucrurile la voia întâmplării în baza unei liberalizări care nu funcționează în prezent. Avem nevoie să îi taxăm pe cei care au câștigat enorm pe spatele cetățenilor europeni și a traderilor care au profitat de acest context.
Avem nevoie să îi sprijinim pe cei care investesc în zona aceasta de producție și statele care au capacități în zona de energie așa cum de exemplu, România, statul meu are. Și, de asemenea, să implementăm mai rapid REPowerEU, mult mai rapid decât o facem acum”, a menționat reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu.
Acest subiect s-a regăsit și în discursul privind Starea Uniunii, susținut de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Parlamentul European, precum și în cadrul dezbaterilor subsecvente. Mecanismele de taxare și plafonare propuse de președinta executivului european confirmă, de altfel, măsurile propuse de Partidul Social Democrat, ca răspuns la creșterea prețurilor la energie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News