Victor Negrescu: 2 miliarde de euro din PNRR, pe salarii şi hârtii
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Victor Negrescu  Foto: Facebook
Victor Negrescu Foto: Facebook
Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenţia asupra faptului că 2 miliarde de euro din PNRR se vor duce pe consultanţă, pe salarii şi pe alte hârtii, "elemente pentru care nu va exista niciodată vreun rezultat concret". 

"Circa 2 miliarde de euro din PNRR se duc pe consultanță, salarii și hârtii. Mai exact, aproape 10% din fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt cheltuiți pe elemente pentru care nu va exista niciodată vreun rezultat concret, multe dintre ele putând fi realizate cu personalul existent sau pentru care există deja studii realizate anterior cu fonduri europene ori cu sprijinul organizațiilor internaționale.

Dacă actualii guvernanți tot inventează condiționări pentru PNRR, precum înghețarea pensiilor și a salariilor, creșterea taxelor și creșterea vârstei de pensionare, poate se gândesc să condiționeze fondurile de folosirea lor corectă și transparentă. Fiecare ministru să semneze pentru reformele și proiectele propuse iar dacă ele nu se realizează sau nu dau niciun rezultat să dea banii înapoi, în frunte cu cei care au coordonat tot procesul. Cred că ar fi un demers apreciat.

Organizațiile patronale nu sunt mulțumite pentru că PNRR nu oferă niciun sprijin pentru IMM-uri, sindicatele sunt nemulțumite de reformele anti-sociale propuse, organizațiile de mediu vorbesc de un dezastru ecologic și o oportunitate ratată, organizațiile neguvernamentale reclamă lipsa de măsuri pentru sprijinirea tinerilor și seniorilor, și lista de nemulțumiri continuă. Guvernanții ne spun că nu puteau să îi mulțumească pe toți dar mă întreb pe cine mulțumește acest PNRR în afară de anumiți consultanți apropiați lor", a scris Victor Negrescu pe Instagram.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Victor Negrescu (@victor_negrescu)

PSD, moţiune în 14 iunie 

Social-democrații îl acuză pe Florin Cîțu că, în privința sistemului de pensii, folosește un mesaj de austeritate similar cu cel din 2010.

„Istoria austerității se repetă! Guvernarea Cîțu – Iohannis, identică cu guvernarea pedelistă Boc – Băsescu! Politicile promovate de PNL, USR și UDMR sunt exact aceleași de acum 11 ani”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a PSD.

„Atac asupra bugetarilor, divizarea societății, banii publici folosiți pentru „investiții” în conturile firmelor de casă și eterna “reformare” a sistemului de pensii pentru a-l face ”sustenabil.” Cîțu a copiat de la Boc inclusiv sloganul: Nu sunt bani! Guvernul Cîțu trebuie să plece înainte de a întoarce România cu 10 ani în trecut! E nevoie de un guvern care să aibă soluții, nu scuze, care să aducă prosperitate, nu austeritate”, se mai arată în postarea PSD.

Social-democrații depun pe data de 14 iunie 2021 moțiune de cenzură, „având ca obiect principal eșecul guvernului în privința PNRR”, a anunțat, săptămâna trecută, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel