Data actualizării:
Data publicării:

Victor Ciutacu, de partea lui Gheboasă: Băiatul acesta s-a adaptat perfect pieței muzicale din România

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Jurnalistul Victor Ciutacu a vorbit desprte Gabriel Gavriș, cunoscut sub numele de Gheboasă.

”Toată lumea a tăbărât pe el, pe Gheboasă, pe Gabriel Gavriș, pe numele său real. Băiatul acesta face bani și face foarte mulți bani, din ceea ce se cumpără, din ceea ce se cere.

Băiatul acesta s-a adaptat perfect pieței muzicale din România și a devenit, unii ar spune peste noapte, el spune că prin multă muncă, poate și cu ceva noroc, o vedetă la nivel național.

E drept, consumatorii de muzică simfonică s-au declarat foarte jigniți de prestația lui de la Untold, l-am adus aici și mă bucur că a acceptat invitația mea, să într-o emisiune politică, să stăm de vorbă despre cine este Gheboasă și cum a ajuns el, astăzi, un om cu multe milioane de urmăritori în rețelele sociale, și un om, care, repet, a reușit să depășească mult, enorm, condiția.

Hai să o luăm metodic, bătrâne. Ai avut o copilărie nu știu dacă neapărat nefericită, pentru că în general copiii sunt fericiți, chiar și dacă o duc rău. Ai avut o copilărie grea”, a început Victor Ciutacu prezentarea lui Gheboasă, unul dintre cei mai mediatizați și controversați artiști ai momentului, mai ales după episodul Untold.

”Nu am avut cea mai roz copilărie, tocmai de asta, vă rog să îmi permiteți să vorbesc câteva cuvinte, pentru că aici este un public care pe mine nu mă cunoaște, nu îmi știe piesele. Sunt oameni trecuți de vârsta a doua, chiar a treia, și acești oameni pe mine nu mă cunosc”, a spus Gheboasă, la Punctul Culminant de la România TV, înainte de a-și face prezentarea personală.

”Sunt Gabriel Emil, care vin din Târgoviște, dintr-un cartier rău famat, dintr-un cartier de romi, bineînțeles. Eu reprezint romii și asta vreau să zic, că nu am jignit romii și nu pot să fac așa ceva când eu reprezint oamenii. Eu am trecut prin foarte mult greu ca să ajung aici, vin dintr-un cartier în care este foarte mult greu să îmi depășesc condiția. Am sperat în fiecare seară, m-am rugat la Dumnezeu și am și muncit, pentru că atunci când veneam la București și făceam muzică, nu era nimeni lângă mine, doar Dumnezeu”, a mai spus Gheboasă.

Citește și: Edy Chereji, organizatorul Untold, intervine în scandalul cu Gheboasa. "Nu ne putem preface că nu există"

Scandalul Gheboasă de la UNTOLD

Scandalul cu Gheboasă de la Untold a pornit de la faptul că sute de minori cântau în fața scenei Alchemy, care a fost în exteriorul Cluj Arena, în timp ce traperul avea un mesaj care i-a oripilat pe mulți dintre internauți. Versuri nepotrivite pentru minori, dar care, ne place sau nu, fac parte din viețile noastre.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel