Iată comunicatul integral:
SCRISOARE DESCHISĂ A ASOCIAȚIEI VICTIMELOR MINERIADELOR (1990-1991) DIN ROMÂNIA
Către Klaus Johannis Președinte al României
De la: Greviștii foamei din Piața Universității, membri ai Asociației Victimelor Mineriadelor (1990-1991) din România Referitor la: Blocarea cercetărilor în Dosarul mineriadei iunie 1990
București, 11 iunie 2016
Domnule Președinte,
Asociația Victimelor Mineriadelor (1990-1991) din România vă aduce la cunoștință că prin eliberarea din funcția de Procuror General Secția Parchete Militare a Generalului Ion Vasilache – în mandatul căruia cercetarea faptelor petrecute în iunie 1990 a fost reluată iar cei mai importanți dintre vinovați au fost puși sub acuzare, pentru prima oară după 25 de ani - dosarul mineriadei este din nou blocat.
Pe de altă parte, temerile noastre sunt confirmate de întreaga conjunctură politică actuală.
Domnule Președinte,
Cunoscând cu toți implicarea Instituției Președintelui și a Excelenței Voastre Personal în procesul de însănătoșire a Justiției, prin susținerea distanței dintre politic și justiție.
Totodată constatând starea de fapt în cazul dosarului care se referă la evenimentele petrecute în luna iunie a anului 1990, începând cu data de 13.
Și, în cele din urmă epuizând toate căile juridice și civice de luptă timp de 26 de ani pentru a restabili demnitatea românilor în istoria contemporană, pentru a pedepsi pe cei care se fac vinovați de crimele care stau la baza perioadei post-decembriste pentru România, cât și pentru a lua măsuri reparatorii față de victimele acelor acțiuni ale autorităților statului din acea vreme.
Am hotărât să recurgem la forma de protest extremă, care este greva foamei, începând cu data de 9 iunie a.c.
Domnule Președinte,
Vă solicităm păstrarea în funcția de Procuror General Secția Parchete Militare a Generalului Ion Vasilache, ca garant al soluționării dosarului mineriadei.
Lista cu persoanele care au hotărât individual și asumat să intre în greva foamei pe data de 9 iunie 2016: Viorel Ene,Mugur Vasiliu,Viorel Ene, Viorica Dumitru, Dumitru Toloampă, Ioan Almășan, Mircea Surdu, Gheorghe Stângă, Elena Necula, Ghiță Pavel.
Cu stimă, Comitetul director
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită